Un scandal de proporții a avut loc vineri seară, în apropierea gării din Ițcani, când mai mulți indivizi au sărit cu săbii și topoare pe doi tineri care se aflau într-un autoturism, mașina fiind distrusă, iar victimele transportate la spital.
Agresiunea s-a petrecut în jurul orei 18.30, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale fiind trimiși la spital pentru a împiedica izbucnirea unui nou conflict, în timp ce judiciariștii secției Burdujeni i-au săltat pe agresori, pentru audieri.
„Fără să le fac nimic, cu topoarele, cu săbiile s-au băgat în fața mașinii, ne-au lovit degeaba. Am sunat poliția, polițaii de la Burdujeni au stat cu ei de vorbă (n.r. – cu agresorii) și mi-au spus mie: «Du-te acasă, că se rezolvă». Îmi curgea sângele, izvor”, mărturisea de pe o targă la Urgențele Spitalului Județean una dintre victime, Dumitru Bergheaua, în vârstă de 33 de ani, din Ițcani, bărbat care prezenta o plagă sângerândă la nivelul capului.
„La Spitalul Județean au ajuns doi tineri, unul are o plagă scalpată, iar celălalt o contuzie de genunchi și o contuzie de membru superior drept”, declara vineri seară medicul de gardă de la Urgențe, Bogdan Bodnar.
La locul agresiunii a rămas autoturismul atacat de agresori, un BMW înmatriculat în Anglia, care avea caroseria și capota lovite, cu parbrizul, luneta și oglinzile distruse.
Pentru a calma spiritele în zonă, la fața locului a fost trimis și un echipaj de jandarmi, în timp ce la spital și-au făcut apariția și mascații poliției, pentru a împiedica escaladarea conflictului.
„Ăia doi (n.r. – agresorii) au antecedente penale de 6-7 ani, mai este o persoană tâlhărită de ei. Oamenilor de la piață, care vând acolo, le-au tăiat tarabele cu topoarele, acum 3-4 zile în urmă. Nimeni nu le face nimic”, mărturisea vineri seară Revelin Pleșa, ruda unuia dintre tinerii agresați.
Ce spune poliția
Deși victimele susțin că au fost atacate din senin, fără motiv, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, arată că între victime și agresori, care se cunoscut între ei, a existat un conflict, cu puțin timp înainte de scandalul care avea să se încheie la spital pentru unii și la poliție pentru ceilalți.
Epureanu a explicat că victimele, Dumitru Bergheaua (33 de ani) și Afin Pleșa (19 ani), se aflau în autoturismul BMW, iar în dreptul parcului din fața Gării Ițcani, pe strada Aurel Vlaicu, s-au întâlnit cu doi frați care locuiesc în aceeași zonă, Adrian (31 de ani) și Dumitru Scripcaru (33 de ani).
„Între cei patru a avut loc o discuție contradictorie, în timpul căreia reciproc și-au adresat injurii și cuvinte jignitoare. După ce au plecat cu autoturismul și au oprit în dreptul unui imobil de pe aceeași stradă, victimele au fost agresate cu obiecte contondente de cei doi cu care avuseră anterior conflictul și care au lovit caroseria autoturismului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, adăugând că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Epureanu a precizat că polițiștii au luat legătura cu procurorul de serviciu, iar în urma discuțiilor cu acesta s-a dispus cercetarea în stare de libertate a suspecților.