La Păltinoasa

Doi tineri răniți, după ce mașina în care se aflau a derapat

Doi tineri au ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce șoferul mașinii în care se aflau a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit într-un alt autoturism, parcat în afara carosabilului, după care a fost proiectat într-un stâlp al rețelei electrice.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut în jurul orei 23.00, pe DN 2E, pe raza comunei Păltinoasa.
La volan era un anume Constantin H., de 23 de ani, din Cornu Luncii, iar în mașina acestuia se aflau alți doi tineri din aceeași localitate, Gabriela B., de 20 de ani, și Nicolae A., de 24 de ani.
Potrivit polițiștilor, vina aparține exclusiv șoferului care, din cauza neadaptării vitezei la intrarea într-o curbă la dreapta, pe un carosabil alunecos, a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în derapaj.
Din fericire, cei doi tineri răniți nu au suferit leziuni grave.

Recomandări

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir