Doi tineri au fost prinși miercuri în flagrant, în cartierul George Enescu al municipiului Suceava, în timp ce încercau să vândă un pistol.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, flagrantul a fost organizat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și a avut loc vizavi de stația de autobuz din zona Curcubeul, în spatele blocului turn.
Cei doi tineri prinși de polițiști sunt Ilie Albuț, în vârstă de 22 de ani, din comuna Drăgoiești, și Moris Ciobanu, de 18 ani, din municipiul Suceava. Arma pe care voiau să o vândă a fost găsită asupra lui Moris Ciobanu, fiind vorba de un revolver cu aer comprimat, marca Wesson, de calibrul 6 milimetri.
Audiat de polițiști, Moris Ciobanu a declarat că a găsit în urmă cu două săptămâni pistolul respectiv la temelia unui bloc din zona Curcubeul, într-o borsetă, și că a intenționat să-l vândă, apelând în acest sens la amicul său, Ilie Albuț.
„Arma a fost ridicată în vederea confiscării și efectuării constatării tehnico-științifice balistice, iar în cauză s-a întocmit dosar penal”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.