Petreceri sfârșite prost

Doi tineri care veneau de la discotecă și trei nuntași, implicați într-un grav accident

În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite

Un tânăr în vârstă de 19 ani mort și alte patru persoane rănite. Acesta este bilanțul unui accident rutier petrecut duminică dimineață pe raza satului Clit, comuna Arbore. În cele două mașini implicate se aflau doi tineri care se întorceau de la discotecă, respectiv trei persoane care veneau de la o nuntă. Ultimii au avut doar ghinionul de a se afla în fața unui șofer inconștient care a intrat pe sens opus și le-a izbit frontal mașina.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, pe DN 2E, în zona de intrare în satul Clit, dinspre Solca.
Într-un autoturism Mazda înmatriculat în Anglia, cu volan pe partea dreaptă, se aflau doi tineri din Marginea, Gabriel Apostol, în vârstă de 19 ani, și Dumitru Marius Grosu, în vârstă de 29 de ani. Conform anchetei poliției, cei doi veneau de la o discotecă din zona Pârtești.
Din sens opus venea un autoturism Seat, în care se aflau trei persoane din Gura Humorului. Este vorba de doi soți, Constantin și Georgeta P., de 59, respectiv 63 de ani, aflați în mașina condusă de Gheorghe F., în vârstă de 55 de ani. Cei trei se întorceau de la o nuntă din zona Sucevița.
Izbiți violent de o mașină din sens opus
Conform anchetei poliției, autoturismul Mazda a pătruns brusc pe sens opus, izbind violent, în partea lateral stânga, mașina condusă regulamentar de șoferul din Gura Humorului.
La fața locului a intervenit echipajul de Descarcerare al Detașamentului de Pompieri Rădăuți, în ambele mașini implicate în accident fiind câte un pasager prins între fiarele contorsionate.
Din păcate, pentru Gabriel Apostol, tânărul de 19 ani, nu s-a mai putut face nimic. De asemenea, șoferul din Gura Humorului a fost scos și el cu greutate dintre fiarele contorsionate ale mașinii, ajungând la spital cu leziuni grave. Cei doi soți din Gura Humorului, precum și celălalt tânăr din Mazda, Dumitru Grosu, au ajuns și ei la spital, cu leziuni ceva mai ușoare.
Dubii privind șoferul care a condus autoturismul Mazda
Ancheta desfășurată ieri de ofițerii de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Rădăuți avea o necunoscută. Cine s-a aflat la volanul mașinii Mazda, cea care a fost scăpată de sub control. Inițial s-a mers pe varianta că șofer a fost tânărul de 19 ani care a decedat, variantă susținută și de celălalt ocupant al mașinii, Dumitru Grosu. Totuși, anchetatorii aveau dubii că lucrurile ar fi stat așa, bănuind că la volan s-a aflat Grosu, tânărul din Marginea fiind o veche cunoștință a polițiștilor rutieri, cu numeroase abateri comise în trafic.
„În urma examinării medico-legale a victimelor și a administrării probatoriului de la fața locului s-a stabilit că cel mai probabil tânărul decedat nu se afla la volan” a precizat, ieri după-amiază, inspectorul Bogdana Crăciun, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Poliția precizează că, din cauza leziunilor suferite, cei care au supraviețuit accidentului nu au putut fi verificați cu etilotestul, însă la spital li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar patru persoane au fost rănite

Recomandări

Una dintre fetele rănite în accidentul de la Pătrăuți este stabilizată. Celelalte două surori rămân în stare foarte gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava