Alte preocupări

Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton

Două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident care a avut loc sâmbătă seară în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Și asta după ce mașina cu care circulau cei doi tineri, un autoturism marca VW Passat, a fost scăpată de sub control și a intrat într-un stâlp de beton. Mai trebuie spus că răniții nu au rămas încarcerați și au reușit să iasă singuri din mașină. La fața locului a fost trimisă o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Din primele cercetări rezultă că la volan se afla un tânăr de 24 de ani, din Prisaca Dornei, iar pe scaunul din dreapta o tânără de 23 de ani, din Ostra. Polițiștii spun că tânărul avea și alte preocupări în afară de cea de a șofa, iar la un moment dat a intrat pe contrasens și s-a lovit puternic de stâlpul de beton. Se pare că rănile suferite nu sunt foarte grave pentru nici unul din cei doi tineri.

Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton
Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton
Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton
Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton
Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton
Doi tineri au intrat cu mașina direct într-un stâlp de beton

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani