Nenorocirile s-au ținut lanț luni după-amiază, de Sf. Ilie, într-un interval de câteva zeci de minute în trei localități diferite ale județului petrecându-se mai multe drame.
Soț și soție la spital, după ce gospodăria le-a fost distrusă de un incendiu provocat de trăsnet
În jurul orei 16:30, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava s-a anunțat un incendiu la o gospodărie din zona Toloacă a comunei Marginea, la ieșirea către Solca. Un trăsnet a lovit locuința a doi bătrâni, în vârstă de 75, respectiv 74 de ani, în câteva minute flăcările cuprinzând anexele și casa de locuit.
Bărbatul a sărit imediat să-și scoată un purcel din grajd, însă o grindă în flăcări l-a lovit în zona spatelui, provocându-i mai multe arsuri de grad I și II. Soția bărbatului a suferit un atac de panică, amândoi fiind transportați de urgență la spital. În urma lor, întreaga gospodărie a fost distrusă de flăcări.
Pompierii s-au chinuit aproape trei ore să stingă incendiul, însă focul a făcut prăpăd în gospodăria celor doi septuagenari.
„Dacă nu ploua, eram arși și noi acuma”, mărturisea un vecin privind spre gospodăria făcută scrum.
Bătrână de 81 de ani, omorâtă de fulger
Aproape de ora 17.30, o furtună puternică cu descărcări electrice s-a abătut și asupra comunei Arbore.
În satul Clit, din informațiile prezentate aseară de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, o femeie în vârstă de 81 de ani, Viorica C., s-a dus repede să adune puii și să-i ducă în poiată, însă un trăsnet a lovit-o în plin pe bătrână, scena petrecându-se chiar sub privirea fiicei sale.
La fața locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, cadrele medicale încercând din răsputeri să o resusciteze pe victimă. După aproximativ 40 de minute, însă, ambulanțieii au declarat decesul bătrânei.
Cu o zi înainte, duminică după-amiază, la Marginea, o tânără în vârstă de 32 de ani și copilul ei de numai 6 anișori au fost loviți și ei de trăsnet. Mama a scăpat doar cu o contuzie la gamba piciorului stâng, iar micuțul are arsuri de gradele I și II la umărul și piciorul stâng.
Ea a luat foc, el a încercat să stingă flăcările care au cuprins-o
În timp ce la Marginea pompierii se chinuiau să stingă flăcările care au cuprins gospodăria celor doi bătrâni, iar la Arbore, ambulanțierii făceau manevrele de resuscitare în cazul octogenarei lovite de trăsnet, la 112 s-a anunțat o altă nenorocire.
O tânără în vârstă de 26 de ani, Mihaela Ș., și-ar fi dat foc, a fost sesizarea inițială, la fața locului fiind trimis echipajul de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD.
Ajunși la Bălăceana, s-a constatat că ar fi vorba de două victime, pe lângă tânăra în vârstă de 26 de ani, aflată în stare gravă, suferind arsuri și iubitul acesteia, un tânăr în vârstă de 22 de ani, Florin F..
„A luat foc de la o țigară… a aruncat cu diluant pe jos”.
Reporter: „V-ați certat înainte”?
„Nu, abia ne-am mutat în casă, cum să ne certăm?”, mărturisea ieri tânărul în vârstă de 22 de ani care a suferit arsuri de grad I și II la nivelul mâinilor.
Tânăra în vârstă de 26 de ani a fost preluată de un elicopter SMURD și dusă la București
Concubina sa, însă, era în stare gravă. „Pacienta a suferit arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corpului ce interesează fața și căile aeriene. A fost intubată, este ventilată mecanic, s-au instituit practic măsurile de prim ajutor în cazul unui pacient ars”, declara aseară medicul Bogdan Bondaru, din cadrul Unității de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean Suceava.
În aceeași seară, tânăra în vârstă de 26 de ani a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Arși din București.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, a declarat că primul care a intervenit la fața locului a fost unul dintre polițiștii din comună, care i-a luat pe cei doi răniți în mașina sa de serviciu și i-a transportat aproximativ opt kilometri până când s-a intersectat cu ambulanța SMURD care venea spre gospodăria unde a avut loc tragedia.
Subcomisarul Epureanu a precizat că din primele cercetări a reieșit că tânăra dădea cu nitrolac pe o ușă, iar concubinul ei a prins o țigară, moment în care vaporii s-au aprins, iar flăcările au cuprins-o pe Mihaela Ș.. Prietenul ei a încercat să le stingă, însă a suferit și el arsuri la nivelul membrelor superioare.
Polițiștii vor continua însă cercetările în acest caz, pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut terifiantul eveniment și pentru a exclude o eventuală tentativă de suicid ori chiar un act criminal.
O furtună puternică a inundat Rădăuțiul, iar un arbore smuls de vijelie a blocat circulația pe DN 17A
La Rădăuți, furtuna puternică de duminică după-amiază s-a repetat și a doua zi, aproximativ pe la aceeași oră.
Ploaia torențială a dus la inundarea mai multor străzi și curți de case, mai multe zone din oraș fiind acoperite pur și simplu de apele pluviale.
Canalizarea din Rădăuți a cedat, ca de altfel la fiecare ploaie mai puternică, în unele locuri apa fiind și de câțiva zeci de centimetri deasupra carosabilului.
A plouat cu gheață, iar vântul puternic a smuls mai mulți copaci de pe marginea drumului național care duce spre Marginea.
Vijelia a scos un plop foarte înalt din pământ și l-a culcat de-a curmezișul DN 17A, circulația fiind blocată mai bine de o oră, până când pompierii au intervenit și au secționat copacul, îndepărtându-l de pe carosabil.
De altfel, un echipaj de pompieri care se deplasa spre incendiul de la Marginea a fost nevoit să facă cale întoarsă și să aleagă o altă rută, pentru a putea ajunge la fața locului.
Furtuna de duminică după-amiază a provocat pagube în mai multe localități
Furtuna de duminică după-amiază a provocat pagube în mai multe localități din județ, cele mai importante înregistrându-se în municipiul Rădăuți, acolo unde, așa cum vă informam în ediția de ieri, o tornadă a smuls pur și simplu acoperișul de aproximativ 675 de metri pătrați de pe clădirea internatului Colegiului „Andronic Motrescu” și l-a aruncat aproape 100 de metri până într-un bloc de locuințe. O parte din acoperișul internatului a căzut peste o altă clădire a colegiului rădăuțean, distrugând parțial și acoperișul acelui imobil, destinat practicii elevilor, iar cealaltă parte a fost purtată de vântul puternic peste strada Putnei și copacii înalți de aproape 20 de metri și proiectată în blocul respectiv, afectându-i o mare parte din fațadă.
Tot la Rădăuți, în zona hergheliei, de pe strada Bogdan Vodă, un arbore a căzut peste firele de înaltă tensiune, pe care le-a rupt, apoi a blocat transversal strada, circulația rutieră fiind întreruptă în zonă.
Pe strada Fundătura Putnei, un fir de transport al energiei electrice, rupt în urma furtunii, a căzut pe acoperișul unei case, însă din fericire nu s-au înregistrat alte pagube.
Un fir de la rețeaua de transport al energiei electrice a fost rupt de vânt și a căzut pe carosabil și pe strada Horodnicului, din Rădăuți.
La Horodnic de Sus, acoperișul unei anexe de la o locuință a fost desprins și aruncat la sol, iar mai multe fire de pe stâlpii de curent au fost rupte.
Tot ieri vă informam și despre faptul că la Marginea, la aproximativ aceeași oră, 16.30, o tânără în vârstă de 32 de ani și fiul ei au fost loviți de un trăsnet. Femeia a scăpat doar cu o plagă contuză la gamba piciorului stâng, în timp ce minorul, în vârstă de șase ani, a suferit arsuri de grad I și II la umărul stâng și piciorul stâng, fiind transferat la un spital din Iași, întrucât s-au constatat la Urgențele Spitalului Județean Suceava modificări ale electrocardiogramei.
În urma fenomenelor naturale de duminică după-amiază a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică în comunele Horodnic de Jos, unde au rămas fără electricitate aproximativ 950 de locuințe, și Horodnic de Sus, unde au fost afectate circa 2.200 de locuințe.
Echipaje ale poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, E.ON și jandarmerie au intervenit pentru remedierea defecțiunilor.









