Doi suceveni s-au aflat printre laureații Festivalului-concurs național de muzică populară „Pe deal la Teleormănel”, ediția 49, desfășurat, în perioada 18 – 20 septembrie, la Alexandria. Trofeul Festivalului „Pe deal la Teleormănel” a fost obținut de Florin Traian Costan, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, iar Premiul al III-lea a fost adjudecat de suceveanul Ionuț Didi Cojocariu, în vârstă de 24 ani. La concurs au participat soliști vocali amatori din toată țara, mesageri autentici ai zonelor pe care le reprezintă, cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 ani. Juriul concursului, alcătuit din personalități de seamă ale vieții culturale și artistice, specialiști în domeniul cercetării culturii și tradiției populare, a apreciat la interpreții suceveni calitatea interpretării, ținuta scenică, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor, a costumului popular cu care au evoluat pe scenă. Festivalul-concurs a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria.Festivalul își propune promovarea muzicii populare românești autentice și descoperirea tinerilor interpreți de folclor. Printre vedetele care au însuflețit publicul prin recitalurile lor pe scena festivalului s-au numărat: Sava Negrean Brudașcu, Vasilica Dima, Floarea Calotă, Valentin Samfira, Sebastian Stan, bucovineanca Viorica Macovei și Florin Ologeanu.