Doi suceveni au ajuns ieri, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean Botoșani, după ce au căzut de la înălțime, în timpul programului de lucru.
Originari din Marginea-Suceava, Ilie H. de 30 de ani și Dumitru L. de 41 de ani lucrau la construcția unei fabrici în comuna Drăgușeni din județul Botoșani.
În timp ce se aflau pe acoperiș, s-au dezechilibrat și au căzut. Colegii de lucru au sunat la 112 cerând ajutor. Ambii au fost preluați de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) din Săveni și transportați la Spitalul „Mavromati” Botoșani, unde au fost internați.
„Pacienții au căzut de la aproximativ șase metri. În starea cea mai gravă este bărbatul de 30 de ani, care a suferit mai multe traumatisme la cap și membre”, a spus un cadru medical de la urgențe.
Cazul a intrat în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), care l-a catalogat drept accident de muncă și a început o anchetă.
Și Inspectoratul Județean de Poliție s-a sesizat în legătura cu incidentul.
Marian HOLDEA
mholdea@monitorulbt.ro