Doi studenți ai Universității “Ștefan cel Mare” Suceava au fost recompensați cu premiul I în cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice a Studenților „Engineering Scientiarum”, eveniment care s-a desfășurat în perioadă 3-5 decembrie, la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
La secțiunea Energetică, premiul I a fost adjudecat de Valentin Martin, cu lucrarea “Utilizarea materialelor cu schimbare de fază pentru stocarea căldurii produse din surse regenerabile de energie”, realizată sub îndrumarea șefului de lucrări dr. ing. Pavel Atănăsoae.
La secțiunea Electrotehnică, studentul Pavel Popescu a obținut premiul I cu lucrarea “Sisteme pentru vibrodiagnoza echipamentelor industriale”, prof. coordonator conf. dr. ing. Laurențiu Dan Milici.
Aflat la cea de-a V-a ediție, „Engineering Scientiarum” oferă participanților posibilitatea de a-și prezenta propriile realizări și creații, pune în valoare capacitatea lor creativă și inovatoare și facilitează schimbul de opinii și idei.
Potrivit organizatorilor, „scopul acestui proiect este dezvoltarea unei mentalități a studenților care să conducă la progres, atât pe plan personal cât și profesional. Provocarea studenților să-și canalizeze eforturile creative și intelectuale către corelarea cunoștințelor cu aplicabilitatea lor”.






