În trafic

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale, după ce au condus mașini neînmatriculate



Cele două mașini au fost identificate în trafic marți la prânz
Cele două mașini au fost identificate în trafic marți la prânz

Doi șoferi care s-au încumetat să iasă în trafic cu mașini ale căror numere de înmatriculare erau expirate s-au ales cu un dosare penale după ce au fost opriți de echipaje de poliție. Cele două mașini au fost identificate în trafic marți la prânz.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 12.40, când o patrulă din cadrul Postului de Poliție Păltinoasa a oprit pentru control, pe un drum comunal din localitate, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 32 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din data de 25 decembrie 2014. Pe numele celui de la volan a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În aceeași zi, la ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control pe DC 178C, din comuna Frătăuții Noi, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 65 de ani. La verificarea în baza de date a poliției, s-a constatat că autorizația provizorie de circulație este expirată din 29 iulie 2015. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.



Recomandări

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal
Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal