Controalele în trafic făcute de polițiști în timpul zilei de miercuri au dus la deschiderea unor dosare penale pe numele unor șoferi găsiți cu nereguli pe drumurile din județ. Primul șofer luat în vizor de polițiști a fost Gheorghe Florin Matei, de 41 de ani, din Vatra Dornei care, în jurul orei 11,00, a fost oprit de un echipaj în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat pe strada Podu Verde din oraș. În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, autorizația de circulație provizorie fiind expirată din data de 29 octombrie 2015. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice. Câteva ore mai târziu, un echipaj al Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe DN 29A, în localitatea Adâncata, autoturismul marca Dacia Logan la volanul căreia se afla Cezar Irinei, de 39 de ani, din localitate. Întrucât polițiștii au simțit miros de alcool de la cel aflat la volan, l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acestuia i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. De o întâmplare mai puțin obișnuită a avut parte un echipaj al Secției de Poliție Vadu Moldovei, în timp ce se afla miercuri seara în patrulare prin comuna Bogdănești. Oamenii legii au văzut la un moment dat un autoturism care venea din direcția Râșca și al cărui șofer, la vederea echipajului de poliție, a frânat brusc, după care a mai făcut câțiva metri înainte și a virat la stânga, parcând mașina pe un podeț aflat în imediata apropiere a polițiștilor. Văzând comportamentul ciudat al șoferului, polițiștii l-au legitimat și au văzut că au de-a face cu Gavril Lucian Dănilă, de 36 de ani, din Bogdănești. Acesta emana halenă alcoolică, astfel că a fost necesară testarea lui cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus apoi la Spitalul Municipal Fălticeni, unde bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, pe numele lui fiind deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.