Doi scriitori din comuna Udești au fost nominalizați la premiile de Excelență ale Patrimoniului Național pe anul 2006. Scriitorul Mircea Motrici și criticul literar Constantin Călin, ambii născuți în Udești, vor participa vineri, 17 martie, la Clubul Floreasca, la decernarea premiilor acordate de Asociația Română pentru Patrimoniu, președintele Asociației fiind dr. Artur Silvestri. Criticul literar Constantin Călin a fost nominalizat pentru punerea în valoare a operei – Bacoviene – („Dosarul Bacovia”, vol. I și II). Nominalizarea scriitorului Mircea Motrici la aceste premii s-a datorat (re)-editării operei Arhim. Dionisie Udișteanu. „Această nominalizare este o recunoaștere a faptului că demersul meu nu este în zadar, că încet, încet, Arhim. Dionisie Udișteanu urcă spre locul pe care l-a meritat din totdeauna în istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu atât mai mult cu cât a contribuit alături de mari personalități bisericești ale vremii la formarea multor nume de referință care au brăzdat deceniile atât prin bogăția duhovnicească, cît și prin contribuția adusă în interiorul Bisericii, prin slujitorii ei”, ne-a spus Motrici.
Vă reamintim că în urmă cu un an și mai bine, scriitorul din Udești a început (re)editarea operei Arhim. Dionisie Udișteanu, Mircea Motrici fiind strănepotul acestui mare duhovnic născut în anul 1900, în satul Știrbăț, azi Udești, „un îndrăzneț demers publicistic”, după cum susține autorul, care va cuprinde 30 de titluri de lucrări teologice, istorice și culturale, precum și sute de pagini în care se vor regăsi chipuri de oameni însemnați și întâmplări din viața acestora.
În câteva zile va ieși de sub tipar cel de-al șaselea volum, din cele 30 care vor scoate la lumină personalitatea complexă a Părintelui Udișteanu, pentru prima dată sub egida Asociației culturale „Arhim. Dionisie Udișteanu”, volum dedicat unei mari prietenii a Părintelui Udișteanu cu Ieroschimonahul Ghervasie Hulubaru, despre care ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cel care semnează și prefața acestei cărți, spune că „a fost un înger pe pământ”. În această carte vor fi publicate, în premieră, fragmente din Jurnalul Părintelui Ghervasie, și câteva scrisori care ilustrează fidel marea prietenie ce a existat, prin trăire, prin slujirea cuvântului, între doi mari duhovnici: Părintele Udișteanu și Părintele Ghervasie. Scriitorul Mircea Motrici ne-a mai spus că nominalizarea la acest premiu s-a datorat și sprijinului pe care l-a avut din partea prietenilor, preoți, istorici, cercetători, care l-au ajutat în timp să învețe și să pătrundă în „minunatul univers al lumii creștine”. „Așa cum am crezut în cuvânt, așa am crezut și în prieteni, și iată că mulți prieteni m-au ajutat să tipăresc aceste cărți, și mulți alții mi se vor alătura pentru a putea duce la bun sfârșit acest demers publicistic”, a mai completat Motrici.





