Doi morți în accidentul de la Liteni, după ce o mașină a zburat într-o groapă cu apă

UPDATE
Persoanele care au decedat în accidentul de la Liteni sunt Ioan Rusu, de 75 de ani, din Măzănăești, comuna Drăgoiești, respectiv Andreea Horga, de 20 de ani, din Berchișești, care era nepoata septuagenarului.
Pompierii militari au reușit să scoată la suprafață corpurile persoanelor care se aflau în autoturismul care a zburat în groapa cu apă de la Liteni. Este vorba de un bărbat mai în vârstă și de o tânără, a căror identitate urmează să se stabilească. Autovehiculul marca Opel a fost scos la mal și s-a putut observa că un geam lateral era spart, semn că persoanele din interior au încercat să se salveze.Accidentul a avut loc pe drumul județean 209C, care leagă Suceava de Berchișești, în zona unui pod care traversează un curs de apă din satul Liteni, pod care a fost refăcut cu ocazia lucrărilor de modernizare a drumului. La fața locului au mers pompierii militari cu două autospeciale, un autocamion cu barca pneumatică și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava. Pentru scoaterea mașinii s-a apelat inclusiv la sprijinul unor scafandri. Ancheta a fost preluată de polițiști, care vor stabili motivul pentru care s-a ajuns la această tragedie.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună