Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată pe 16 ianuarie, în jurul orei 14.00, de o femeie de 66 ani, din localitate, despre faptul că, în jurul orei 06.50, în timp ce se deplasa pe strada Dragoș Vodă din localitate, o persoană necunoscută a încercat să-i smulgă poșeta.Victima a relatat că un tânăr a încercat să-i smulgă poșeta, iar ea s-a dezechilibrat și a căzut. Speriat de apropierea unui grup de persoane, tâlharul a fugit.În urma activităților desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, în cauza din 16 ianuarie, privind tentativa de tâlhărie calificată comisă de persoane necunoscute asupra unei femei de 66 ani din municipiul Suceava, luni, 16 februarie, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi minori de 17 ani, din comunele Bosanci și Udești.„Față de cei doi s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava, urmând ca marți să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliției.





