Doi militari români aflați în baza militară din Kandahar, Afganistan, au fost răniți ușor, duminică, în jurul orei 19.30, ora României, în urma unui atac cu rachetă, informează MApN.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Ministerul Apărării, plutonierii-majori Sergiu Hulpoi și Mihai Păduraru au fost transportați la Spitalul Militar din Baza Kandahar, unde au primit primele îngrijiri medicale, iar după investigațiile preliminare s-a stabilit că starea lor de sănătate este stabilă.
Mihai Păduraru a fost externat luni dimineață, în timp ce Sergiu Hulpoi a rămas internat, fiind sub supraveghere medicală.
Militarii, subofițeri de stat major, se aflau la începutul misiunii de șase luni în Afganistan, precizează Ministerul Apărării.
„Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, și șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a militarilor răniți”, mai menționează sursa citată.