Robert Arotăriței, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, și Diana Puițău, din clasa a XI-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de lingvistică „Solomon Marcus”, competiție care va avea loc la finele lunii mai, la Ploiești. Aceștia au fost pregătiți de profesoarele Iulia Murariu, respectiv prof. Adriana Apetri.
La etapa județeană au mai obținut punctaje bune și locul I următorii elevii: Andreea Maria Găitan (clasa a IX-a), de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, prof. coordonator Gabriela Ilisei; Oana Robu (clasa a X-a), de la Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc, prof. Mihaela Pintilei; Maria Cristina Stasi (clasa a XII-a), de la Colegiul „Petru Rareș” Suceava, prof. Gabriela Ilisei.
Premiul al II-lea a fost adjudecat de: Ecaterina Dîrțu, din clasa a IX-a, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, prof. îndrumător Iulia Murariu; Diana Maria Bilan, din clasa a X-a, de la Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc, prof. Mihaela Pintilei; David Andrei Vasileniuc din clasa a XI-a, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, prof. Carmen Băcăneț.
Locul al III-lea a revenit elevilor: Teodor Macoveiciuc, din clasa a IX-a, de la Colegiul „Petru Rareș”, prof. Ileana Boteanu; Daniela Timoci, din clasa a X-a, de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, prof. Mihaela Cristina Filipiuc; Augusta Gabriela Moroșan, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc, prof. Maria Romaga; Diana Rusu, din clasa a XI-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, prof. Adriana Apetri; Ioana Cătălina Șapcă, din clasa a XI-a, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, prof. Iulia Murariu.
Trebuie să traducă texte din limbi necunoscute, pe baza unor analogii
Olimpiada de lingvistică are trei secțiuni: antrenament (clasele V-VI); exercițiu (clasele VII-VIII) și performanță (IX-XII).
Lingvistica este o disciplină care nu se studiază în școală, iar olimpiada presupune rezolvarea unor cerințe folosind datele lingvistice oferite, fără a cunoaște însă limbile care apar în subiecte.
În cadrul subiectelor de lingvistică elevilor li se cere ca, prin analogii, să găsească reguli pe baza cărora se construiesc anumite aspecte din gramatica unei limbi. Mai exact, liceenii trebuie să traducă texte din limbi necunoscute, doar pe baza analogiilor care reies din informațiile oferite în cerințe. Participarea la aceasta olimpiadă nu este condiționată de cunoașterea unei anumite limbi străine.
Obiectivul competiției este descoperirea și înțelegerea de către elevi a algoritmului lingvistic în baza căruia se dezvoltă competența de comunicare lingvistică, indiferent de idiom.
Concurs
Doi elevi din județ vor participa la Olimpiada națională de lingvistică
