Laureați

Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”

Radu Bouaru și Tudor Lăzărescu, alături de reprezentanții IȘJ și profesorii lor coordonatori

Elevii Tudor Lăzărescu și Radu Bouaru, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, se numără printre laureații celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național „Mesajul meu antidrog”, organizat de Agenția Națională Antidrog. Aceștia s-au situat pe cea de-a treia poziție a clasamentului în cadrul secțiunii Spot și film de lungmetraj, sub coordonarea prof. Gabriela Coajă și prof. Antoneta Lăzărescu.
Elena Motoveleț, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, le-a înmânat celor doi elevi, luni, 13 februarie, la sediul Inspectoratului Școlar Suceava, distincțiile și diplomele, în prezența conducerii instituției și a cadrelor didactice îndrumătoare.
Tinerii au menționat că spotul lor are un puternic mesaj în planul prevenției consumului de tutun, alcool, droguri, etnobotanice și menținerii unui stil de viață sănătos.
„Am vrut să transmitem lumii faptul că oricine poate ajunge în situația de a consuma droguri, de a fi orbit de aceste vicii, de a-și trăi viața condus de acestea. Cu toate acestea, în ciuda abuzului, ne putem schimba și putem trece peste toate, să găsim o zonă în care putem scăpa de vicii. Mesajul este că schimbarea stă doar în noi, voința e totul”, au arătat Tudor și Radu.
La rândul său, Tatiana Vântul, inspector pentru activități extrașcolare, a menționat că „alternativele pe care le oferă școala sunt acele activități și proiecte educative care vin să completeze timpul liber al tânărului, așa încât vulnerabilitățile specifice vârstei să se diminueze. Mesajul către semeni este foarte important, iar realizând o educație de la egal la egal, arătând că aceste preocupări pot să dispară, vor conștientiza binele”.
La rândul său, inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr a transmis că dependența pe care o dau drogurile duce la o serie de abateri disciplinare, de la furt, violență etc., menționând că mesajul celor doi premianți trebuie să fie promovat în rândul tinerilor.
Tudor și Radu nu se află la prima participare la concursuri de acest gen, adjudecându-și mai multe premii importante în cadrul competițiilor specifice.
Lansarea ediției a XIV-a
Elena Motoveleț a transmis, cu acest prilej, anunțul de start al ediției a XIV-a a Concursului Național „Mesajul meu antidrog”, organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Suceava, având ca temă „Colorează-ți viața altfel… fără droguri!”.
Ediția a XIV-a a concursului se desfășoară în intervalul februarie-iulie 2017, în cadrul instituțiilor din învățământul preuniversitar (gimnaziu și liceu), pe mai multe secțiuni. Este vorba despre Eseu literar, Arte vizuale (grafică, desen), Film scurtmetraj, Spot, Sport (la nivel județean), criteriile de evaluare a lucrărilor urmărind încadrarea în cerințe (tematică și dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului și a subiectului ales, acuratețea stilului și claritatea limbajului.
”Concursul are ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini și practici la nivelul întregii populații aflate într-o formă de învățământ, prin intermediul programelor școlare și de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viață sănătos, fără tutun, alcool și droguri. Proiectul reprezintă un concurs național în cadrul căruia elevii își exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile și atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri”, a arătat Elena Motoveleț.
Informații despre regulamentul concursului se pot obține prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava. De asemenea, lucrările și fișele de înscriere completate se primesc la sediul CPECA Suceava de pe strada Petru Rareș, nr. 5, în incinta Camerei de Conturi Suceava, et. 2, camera 24, sau pot fi trimise la e-mail CPECA.suceava@ana.gov.ro.

Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Doi elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe podiumul competiției naționale „Mesajul meu antidrog”
Radu Bouaru și Tudor Lăzărescu, alături de reprezentanții IȘJ și profesorii lor coordonatori
Radu Bouaru și Tudor Lăzărescu, alături de reprezentanții IȘJ și profesorii lor coordonatori

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”