Doi reprezentanți ai Serviciul Salvamont Vatra Dornei, dintre care unul angajat și celălalt voluntar, participă zilele acestea, la Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi, la cursurile Școlii Naționale Salvamont, nivelul avansați. Mihai Dobrin și Gabriel Todașcă speră să treacă peste examenele la care vor fi supuși și să se alăture astfel celorlalți 8 salvamontiști din Țara Dornelor care au deja brevet la nivelul avansați.
„Pregătirea salvatorilor montani din Țara Dornelor este o prioritate pentru noi, Vatra Dornei fiind polul plecărilor în trasee din munții Suhard, Giumalău, Călimani și Bistriței. Totodată în Vatra Dornei sunt 3 pârtii de schi omologate deservite de 7 instalații de transport pe cablu. Pe lângă activitatea de prevenire și amenajare a traseelor turistice montane, salvamontiștii din Vatra Dornei intervin și pentru recuperarea turiștilor rătăciți, accidentați dar și pentru alte intervenții în colaborare cu serviciile SMURD sau Ambulanța”, a arătat Petru Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.
În etapa actuală de pregătire sunt acceptați salvatorii candidați absolvenți ai celor trei etape de pregătire inițială, iar pe lângă cei doi dorneni, la curs sunt înscriși alți 34 de candidați din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Borșa, Caraș Severin, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Mureș, Predeal, Sibiu, Sinaia, Vâlcea și 4 candidați din Germania, Serbia și Franța.
Un salvator montan are nevoie de 400 de ore de pregătire
Ciclul oficial de pregătire al unui salvator montan se desfășoară pe durata a minimum doi ani, perioadă în care acesta participă la 400 de ore de pregătire în centrul de pregătire județean al echipei din care face parte și la 360 de ore, în patru sesiuni de câte zece zile, două sesiuni de vară și două de iarnă, pe nivelurile “începător” și “avansat”. După parcurgerea și absolvirea acestor etape, cursantul susține un examen de atestare, în urma căruia primește certificarea legală că poate profesa ca salvator montan, anual finalizând etapele de școlarizare și atestare un număr de 30-35 de salvatori montani. Conform cadrului legislativ național, salvatorii montani sunt singurele persoane abilitate legal și deținătoare ale competențelor profesionale necesare să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate și a celor dispărute în zona montană.
Școala de salvare montană din România este una dintre cele mai bine cotate la nivel european, programa de pregătire este adaptată permanent la ultimele descoperiri și cercetări în domeniu și la recomandările celor două mari foruri internaționale care se ocupă de salvarea montană, CISA – Comitetul Internațional de salvare Alpină și FIPS – Federația Internațională a Patrulelor de Salvare pe pârtii de schi, în care Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România este membră.
Anual, în țara noastră, salvatorii montani din cadrul celor 34 de structuri SALVAMONT județene sau locale intervin în peste 4.000 de acțiuni de salvare, în anul 2015 realizând număr de 4.536 de acțiuni de salvare, dintre care un număr de 1.704 acțiuni s-au desfășurat pe timp de vară, 2.832 de acțiuni au avut loc pe timp de iarnă, dintre acestea 2.271 de acțiuni în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, iar restul de 561 în afara domeniilor schiabile. În cele 4.536 de acțiuni au fost implicate 4.728 de persoane, dintre acestea, un număr de 1.611 persoane fiind predate pentru transport către unitățile medicale echipajelor de SMURD/Ambulanță, iar 15 cazuri au fost predate echipajelor de transport aerian ale SMURD și Inspectoratului General al Aviației.
De asemenea, au fost realizate peste 38.700 de acțiuni specifice de asigurare a asistenței de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.