Doi copii, unul în vârstă de 12 ani și unul de 14 ani, din Salcea, au murit sâmbătă după-amiază înecați în râul Suceava. Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 16:00.
Cei doi copii, însoțiți de un al treilea, au mers cu bicicletele de la Salcea la Prelipca pentru a face baie în râul Suceava. Toți trei au intrat în apă, într-o zonă unde porțiunile cu apă puțin adâncă alternează cu cele foarte adânci. Martorii oculari au relatat că minorii au început la un moment dat să strige după ajutor. Doar unul dintre ei, frate cu unul dintre copiii dispăruți, a reușit să se salveze ieșind pe mal și cerând ajutor unui cioban aflat în zonă. La fața locului au ajuns pompieri de la Detașamentul Suceava care au început operațuni de căutare, ajutați de mai mulți localnici. Scafandrii au constatat că într-o zonă apa are și zece metri adâncime.
Primul copil a fost găsit sâmbătă seara, la ora 20.40, operațiunile de căutare continuând până la lăsarea întunericului. Duminică dimineață, echipajele ISU au reînceput operațiunea, în căutarea celui de-al doilea trup neînsuflețit. Al doilea copil a fost găsit în jurul orei 11.00.