Doi copii de 11 și 13 ani, acroșați de mașina condusă de o șoferiță în vârstă de 19 ani

O șoferiță în vârstă de 19 ani, din Pătrăuți, ce conducea luni, în jurul orei 7.00, un autoturism pe DJ 208V, în interiorul localității, având direcția de deplasare spre Ocolul Silvic, a acroșat ușor doi copii, de 13 și 11 ani, ambii din Pătrăuți, care se deplasau pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autoturismului, mergând în direcția opusă. După producerea accidentului, șoferița a oprit și a discutat cu cei doi copii. Aceștia i-au spus că nu sunt răniți, iar tânăra a plecat de la fața locului fără încuviințarea organelor de poliție.
Ulterior, victimele au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto s-a prezentat la Postul de Poliție Pătrăuți în jurul orei 09.30 și a declarat că a plecat de la fața locului întrucât copiii i-au spus că nu au suferit leziuni.
Ea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, au declarat polițiștii.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent