Doi copii de 4 și 7 ani au căzut victime unor accidente de circulație produse într-o singură zi.
Primul accident a avut loc joi dimineață, în jurul orei 11.30, în comuna Mitocu Dragomirnei, când o fetiță în vârstă de 4 ani a fost rănită după ce a căzut din căruța condusă de un bărbat din localitate, rudă a copilului. Cercetările polițiștilor au arătat faptul că, în timp ce se deplasa pe DJ 208D, prin localitatea Mitocaș, într-o căruță condusă de un bărbat de 47 de ani, fetița de 4 ani s-a dezechilibrat și a căzut pe marginea drumului în momentul în care calul s-a speriat și a tras brusc atelajul. Fetița a fost preluată de o ambulanță care a transportat-o la spital, unde medicii au stabilit diagnosticul de contuzii multiple în urma căderii de la înălțime. Conducătorul căruței a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele lui polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În aceeași zi, în jurul orei 18.00, un băiat în vârstă de 7 ani a fost lovit de o mașină în timp ce traversa în fugă bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. Polițiștii au stabilit că în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca VW Touran, pe banda a doua a bulevardului, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Iași, a acroșat un băiat care se angajase în traversarea bulevardului pe trecerea pentru pietoni, în fugă. În urma impactului copilul a fost rănit, el fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, cu o contuzie hemitorace stâng. Testarea conducătorului auto a arătat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, fiind necesară și o recoltare a probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Neatenția l-a costat pe bărbat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.