Doi copilași au ajuns marți după-amiază la spital, după ce au fost victimele unor accidente rutiere. În primul caz a fost vorba despre o fetiță accidentată de un autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis, iar cel de-al doilea eveniment rutier a fost produs de un șofer neatent, care nu a observat un copil de un an și jumătate în timp ce întorcea mașina.
Primul accident a fost sesizat la poliție în jurul orei 15.40. Un tânăr de 21 de ani, din comuna Dărmănești, care circula la volanul unei autoutilitare pe strada Eroilor din municipiul Suceava, a accidentat o fetiță de 6 ani care se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar. În urma impactului fetița de 6 ani a ajuns la spital, unde medicii au constatat că este vorba despre o fractură de gambă dreaptă cu deplasare. Cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La o oră distanță, polițiștii au aflat despre producerea unui alt accident, în curtea unei case din comuna Ilișești. La fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 55 de ani, în timp ce manevra autoturismul pentru întoarcerea acestuia în interiorul curții, a accidentat-o cu aripa dreapta spate a mașinii pe nepoata sa, în vârstă de 1 an și 4 luni, care se juca. În urma leziunilor suferite, fetița a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde a rămas internată pentru investigații amănunțite. Bărbatul care se afla la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 ml/g în aerul expirat, și i-a fost recoltată o probă biologică de sânge. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.