Două accidente grave au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și i-au avut protagoniști pe doi bărbați, aflați la muncă cu căruțele, după ce au scăpat caii de sub control. Ambii au ajuns în stare gravă la spital cu fracturi deschise, traumatisme și contuzii multiple.
Primul caz s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 11.00, în timp ce un bărbat în vârstă de 70 de ani, din orașul Salcea, conducea căruța pe strada Școlii din localitatea Plopeni. La un moment dat, în dreptul unei case, din motive necunoscute calul a întors brusc căruța, bărbatul s-a dezechilibrat, a căzut pe pământ, iar roata stânga față a trecut peste piciorul drept al acestuia. În urma accidentării suferite, bărbatul a ajuns la spital în stare gravă, fiind diagnosticat de medici cu fractură deschisă de gambă dreaptă și traumatism cranio-cerebral acut deschis. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt grav accident s-a petrecut sâmbătă dimineață, fiind sesizat la 112 în jurul orei 09.22. Polițiștii orașului Frasin au fost informați despre faptul că un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Stulpicani, a fost târât de cal și se află în stare gravă. Cercetările făcute la fața locului au arătat că în jurul orei 08.30, bărbatul a plecat la pădure cu căruța pentru a aduna lemne de foc. Ajuns într-o intersecție de drumuri forestiere, bărbatul a lăsat căruța și a luat cu el doar calul și fierăstrăul și a plecat pe albia pârâului Banului. După ce a parcurs vreo 300 de metri, la un moment dat calul s-a speriat de o stâncă, i s-a dezlegat lanțul de la ștreang care s-a agățat de piciorul drept al proprietarului și a făcut cale întoarsă tot pe albia râului, târându-l astfel pe bărbat după el o distanță de aproximativ 1,6 km. Ajungând în zona unei locuințe, un tânăr care a văzut ce se întâmplase a reușit să oprească calul și să-l dezlege pe bărbat. Văzând starea în care se afla victima, a sunat la 112, iar un echipaj al ambulanței l-a preluat și l-a transportat la spitalul din Gura Humorului. Aici a fost diagnosticat de medici cu traumatisme multiple coloană lombară și contuzie de umăr stâng, fiind transferat la Spitalul de Urgență din Suceava, unde a rămas internat pentru investigații medicale.