Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat din acest an, cea la limba și literatura română, a debutat cu 11 cazuri speciale și două cazuri de întârziere la examen.
Doi absolvenți de liceu din județul Suceava nu au ajuns la timp la examenul de bacalaureat programat să înceapă la ora 9:00 și au solicitat Comisiei Naționale de Bacalaureat să le aprobe susținerea probei mai târziu, cu subiecte de rezervă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava (IȘJ), Laura Hacman, a declarat că „absolvenții au întârziat din motive obiective, unul a avut probleme medicale, iar celui de-al doilea i s-a stricat mașina în drum spre examen și nu a putut ajunge la timp”. Ambilor candidați, Comisia Națională de Bacalaureat le-a aprobat susținerea probei mai târziu, cu subiecte de rezervă. Acești au dat examenul ieri după-amiază.
Alți 11 candidați au susținut examenul în condiții speciale. Nouă dintre ei sunt absolvenți de la Grupul Școlar Bivolărie, au deficiențe de vorbire și de auz și au susținut proba cu interpret mimico-gestual.
Un alt absolvent, diagnosticat cu meningită, a dat bacalaureatul la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” izolat într-o sală și atât el, cât și comisia de examen au purtat mască și mănuși.
Un alt sucevean a susținut bacul de pe patul de spital. Acesta se află internat în spitalul din Rădăuți încă de săptămâna trecută. Băiatul este victima unei agresiuni, fiind înjunghiat de un coleg de școală de la Grupul Școlar din Solca, chiar în fața unității de învățământ, când ieșea de la proba de competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
217 absenți
La proba de ieri a bacalaureatului au fost înscriși 6.291 de candidați, iar la examenul propriu-zis au fost prezenți 6.074 de absolvenți.
Nici un candidat nu a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă sau fraudă.
În ceea ce privește subiectele, candidații s-au arătat mulțumiți și spun că vor lua note mari. „Au fost acceptabile subiectele, cel puțin prima parte. Eu m-am descurcat”, a declarat Bianca Cocerhan, absolventă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”.
Răzvan Chelariu a ieșit mai repede din examen, nu i-au trebuit trei ore să rezolve subiectele și spune că a fost foarte ușor. „Foarte simplu. Nu mă așteptam la poezie, dar m-am descurcat. Mă aștept să iau un opt”, a spus Răzvan.
La Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava au dat bacalaureatul și absolvenții Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Constantin Țanea este călugăr la Vatra Dornei și a venit la Suceava să dea ieri examen. „A fost foarte ușor. Am învățat după o carte cu subiecte de bacalaureat și mi-a picat și ce am avut la teză. Am fost pregătit”, a spus călugărul.
Părinții își așteptau copiii la ieșirea de la examen
Părinții erau și ei prezenți la examen, numai că în curtea școlii, așteptându-i pe copii să termine proba. „Nu am emoții, știu că se descurcă, atâta timp cât știu că a fost printre cele mai bune eleve din clasă”, a spus Doru Bureșcu, tatăl uneia dintre candidate.
Profesorul de limba engleză de la „Ștefan cel Mare” Doru Popovici a dat și el, sufletește, bacalaureatul, alături de fiul său. L-am găsit în curtea liceului, așteptând să iasă băiatul din examen, mulțumit că printre subiecte erau și versuri de Mihai Eminescu, și mai exact „Luceafărul”. „Aseară am făcut cu el «Luceafărul» două ceasuri. L-am pus să-l citească”, a spus Doru Popovici.
Bacalaureatul continuă azi cu o nouă probă scrisă, cea la limba maternă, care va fi susținută la Suceava de 17 candidați.