Poprire

Doar suma de 380 de mii dolari aparținând familiei Năstase, blocată de DNA



Procurorii anticorupție au blocat conturi în valoare de 380 de mii de dolari aparținând familiei fostului premier, măsură asiguratorie uzuală luată în dosarele cu prejudicii.
Dosarul în care a fost trimis în judecată fostul premier Adrian Năstase are ca obiect faptele acestuia de corupție vizând bunurile introduse ilegal în România pe cale maritimă prin intermediul Vertcon din Bacău, precum și finanțarea nelegală a campaniei electorale din 2004.
În cadrul anchetei, în 21 iunie 2006, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus instituirea sechestrului asigurator prin poprirea tuturor conturilor bancare de la BRD și HVB ale soților Năstase până la concurența sumei de 806.056 de lei (8.060.569.552 de lei vechi).
Suma ar reprezenta, potrivit procurorilor, contravaloarea foloaselor necuvenite primite de la Adrian Năstase, cu complicitatea soției sale, de la Irina Jianu, constând în contravaloarea unor bunuri provenite din China și a lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate la imobilul din localitatea Cornu, județul Prahova.
În 5 septembrie 2006, procurorii au dispus sechestrul asigurator și asupra contului de la BCR, în valoarea de 118.650 de dolari aparținând soților Năstase, constând în contravaloarea lucrărilor de construcții și de renovare la imobilul din București.
Concret, procurorii au decis poprirea a aproximativ 380.000 de dolari, bani găsiți în conturile familiei fostului premier din cele trei bănci. Aceasta este singura măsură asiguratorie luată de anchetatori în acest caz, în care sunt deferiți justiției Adrian și Dana Năstase, alături de alte două persoane.
Judecarea procesului lui Năstase este stabilită pentru 14 decembrie, la sfârșitul acestei luni urmând a se stabili aleatoriu completul de trei judecători, care va soluționa acest proces.



Recomandări

Plutonierul adjutant de la Câmpulung care “ajuta” candidați să treacă testele psihologice, trimis în judecată

Soția și presupusa amantă ale unui bărbat considerat șeful unei grupări de contrabandă cu țigări, legate de o pereche de cătușe

Cele două inculpate din lotul celor 9 persoane reținute pentru 24 de ore și duse ieri în fața judecătorilor
Cele două inculpate din lotul celor 9 persoane reținute pentru 24 de ore și duse ieri în fața judecătorilor

Sechestrul pus pe casa din Zambaccian a lui Năstase, dar și pe un cont de 118.000 de dolari, ridicat

Pedepse grele, care însumează 47 de ani de închisoare, pentru membrii unei grupări care a sustras peste 300.000 de euro din conturi bancare

Capul grupării a primit pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare. Foto: www.bihon.ro
Capul grupării a primit pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare. Foto: www.bihon.ro