DINAMO

Doar Rednic se teme de Beitar Ierusalim

Mircea Rednic
Mircea Rednic

Mircea Rednic, tehnicianul lui Dinamo, atrage atenția că formația din Orașul Sfânt este una puternică și spune că nu ar fi dorit să o întâlnească. „Am destule date despre Beitar, pentru că, printr-o coincidență, în vară am vrut să aduc un mijlocaș. Știu că patronul clubului, un fel de Abramovici al zonei, a investit foarte mulți bani. A dat trei milioane de dolari pentru doi jucători și asta spune multe. Din punctul meu de vedere, Beitar este cel mai dificil adversar dintre cele șase echipe cu care puteam juca”, a spus Rednic. Unul dintre acționarii FC Dinamo, Vasile Turcu, susține că Dinamo a avut noroc la tragerea la sorți. „Avem un adversar facil. Am avut noroc. Avem și noroc, dar trebuie sa fim atenți pentru că nu avem nevoie de vreo surpriză tocmai acum. Rednic este un antrenor profesionist și sunt sigur că va reuși să îi monteze pe băieți. Nu o să fie la fel de ușor ca și cu echipa din Malta, dar cred că nu se pune problema calificării. E bine că avem meciuri ușoare acum pentru că așa putem să ne concentrăm mai mult la meciurile din campionat”, a spus Turcu. Formația Dinamo va întâlni echipa Beitar Ierusalim, primul meci acasă, în turul doi preliminar al Cupei UEFA, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorți efectuate la Nyon. Dinamo va disputa meciul tur în 10 august, iar manșa secundă este programată în 24 august.
– Cu maltezii s-au desprins abia în ultimele minute
Echipa Dinamo București s-a calificat, joi, în turul doi preliminar al Cupei UEFA, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (0-0), formația malteză Hibernians, în manșa secundă a turului întâi preliminar al competiției. Dinamo a deschis scorul în minutul 57. Iulian Tameș a deviat un balon care a ajuns la Adrian Cristea, acesta șutând din interiorul careului, pe sub portarul Muscat. Ionel Dănciulescu majorează scorul în minutul 61, plasând mingea în dreapta lui Muscat.
Al treilea gol al dinamoviștilor este marcat în minutul 84, de același Ionel Dănciulescu. La o centrare de pe partea dreaptă, Dănciulescu a reluat de la opt metri, Muscat a scăpat mingea în poartă, iar apoi a reținut-o, dar arbitrul a validat golul la semnalizarea tușierului. După validarea golului, Muscat a luat mingea și a aruncat-o în tribune. În minutul 87, Hibernians marchează golul de onoare. Failla a șutat de la 25 de metri, portarul dinamovist Moss a respins în față, mingea a ajuns la Buzurovici, care a înscris din colțul careului de 6 metri. Dinamovistul Cătălin Munteanu majorează scorul la 4-1, în minutul 90+2, după o pasă de la Andrei Predescu. Scorul final, 5-1, este stabilit în minutul 90+3, prin autogolul lui Buzurovici. În tur, Dinamo a câștigat cu scorul de 4-0.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16