Doar nouă la sută dintre români ar acorda primul ajutor în caz de incendiu, 20 la sută ar suna la numărul de urgență 112 și mai puțin de jumătate s-ar îndrepta spre ieșirile de urgență, se arată într-un studiu realizat de o societate care produce sisteme de alarmă, informează Mediafax.Studiul mai arată că 11 la sută dintre persoanele surprinse de incendiu s-ar asigura că cei din jurul lor se îndreaptă către ieșiri, tot 11 la sută ar părăsi clădirea pe același drum pe care au intrat, iar 48 la sută s-ar îndrepta către ieșirile de urgență.În plus, dintre cei chestionați, 91 la sută știau unde sunt ieșirile de urgență la locul de muncă, iar 52 la sută fuseseră instruiți, în ultimul an, cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l adopte în caz de incendiu.Pe de altă parte, peste jumătate dintre românii care trăiesc la oraș nu au participat la un exercițiu sau simulare de incendiu în ultimii cinci ani, 53 la sută nu știu cum să acorde primul ajutor, iar 27 la sută au ignorat, cel puțin o dată, o alarmă de incendiu într-o clădire publică, crezând că este o alarmă falsă.