Puțin peste 52% dintre sucevenii care au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere auto au reușit să promoveze din prima. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, care a spus că acest procent de promovabilitate este cât se poate de îngrijorător. Florin Sinescu a arătat că în cursul anului trecut 22.257 de suceveni au fost examinați în vederea obținerii permisului de conducere, însă doar 11.593 au fost delarați „admis” la prima susținere a probei teoretice de sală. „Este un procent al promovabilității destul de îngrijorător. În perioada următoare voi încerca să am o discuție și cu reprezentanții școlilor de șoferi să vedem care sunt cauzele pentru care un număr atât de mare de suceveni care doresc să obțină pentru prima dată permisul de conducere nu reușesc să treacă de acest examen”, a spus Sinescu.
El a mai declarat că în cursul anului trecut au fost înmatriculate 10.083 de autoturisme. De asemenea, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a procesat în 2012 un număr 21.849 de permise de conducere, din care 11.066 au fost preschimbări ale acestor documente, sau adăugiri de categorii.
Prefectul a mai spus că în cursul anului trecut s-a încasat o sumă de 1,9 milioane de lei, reprezentând contravaloarea plăcuțelor de înmatriculare.
Florin Sinescu a ținut să mai precizeze că începând din data de 12 noiembrie 2012 a fost implementat sistemul de programări on-line pe siteul de Internet al Instituției Prefectului, până la finele anului tercut fiind înregistrate 1.221 de programări pentru înmatriculări și 1.817 de programări pentru eliberarea de permise.