Transfer

DNA Suceava va funcționa începând de luni într-un sediu nou

Începând de luni, 13 mai, DNA Suceava va funcționa în noul sediu
Începând de luni, 13 mai, DNA Suceava va funcționa în noul sediu

Structura Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, se mută în casă nouă. Operațiunea de transfer a dosarelor și celorlalte obiecte aflate în vechiul sediul a început deja și se va finaliza cel mai probabil în cursul zilei de astăzi. Practic, începând de luni, 13 mai, DNA Suceava va funcționa în noul sediu.
Este vorba de clădirea de pe strada Vasile Bumbac, nr. 14, unde au fost anterior sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cel al Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Imobilul preluat de DNA Suceava are o suprafață totală de 851,72 mp, reprezentând parter, etajul I și mansardă din clădirea D+P+E+M.
Clădirea a fost transferată cu titlu gratuit din patrimoniul Consiliului Județean Suceava cu votul tuturor celor 37 de consilieri județeni prezenți la ședința din luna ianuarie a acestui an.
Mihaela Mihai, procurorul-șef al DNA Suceava, a spus că prima solicitare de atribuire a unui sediu adresată de instituția pe care o conduce către CJ, primărie „și alte instituții” a fost făcută în anul 2015, dar răspunsurile primite au fost că nu sunt spații disponibile. În decembrie 2018, a afirmat procurorul Mihaela Mihai, DNA a solicitat în mod expres spațiul din strada Vasile Bumbac, despre care DNA „a avut informații” că aici au funcționat unele instituții, „s-au verificat condițiile” pentru că „nu orice spațiu poate fi sediu” și a făcut o nouă solicitare, subliniind apăsat că instituțiile statului „au obligația de a pune gratuit la dispoziție spațiu”.
Până acum, DNA Suceava a funcționat în opt birouri la etajul patru în sediul Parchetelor, total improprii deoarece „sunt câteva birouri de câțiva metri pătrați în care lucrează trei oameni” și „nu se poate respira”.
Pe parcursul anului 2017, în imobilul de pe strada Vasile Bumbac nr. 14 și-au avut sediul două asociații comunitare – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în județul Suceava și Asociația Județeană pentru Apă și Canalizare. Odată cu transferul gratuit către DNA, pentru o perioadă de 15 ani, cele două asociații s-au mutat într-o altă clădire aflată în proprietatea CJ, de pe strada Mihai Eminescu nr. 8.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș

Birourile de stare civilă și de cărți de identitate din Siret funcționează, de luni, pe strada Castanilor

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități