DNA Ploiești a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu trei milioane de euro de la bugetul local, iar miercuri continuă audierile consilierilor locali care au participat la ședințele în care s-a aprobat alocarea banilor, informează Mediafax.Potrivit șefului DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea, începerea urmăririi penale in rem în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești s-a făcut în baza noului Cod de Pocedură Penală, care prevede că după orice sesizare primită începe urmărirea penală in rem.”În orice dosar, după ce primești o plângere sau o sesizare începi (urmărirea penală – n.r.) in rem ca să poți să faci cercetările”, a afirmat șeful DNA – Serviciul Teritorial Ploiești.Cercetările în dosarul finanțării echipei Petrolul Ploiești se fac pentru abuz în serviciu. Miercuri, la DNA Ploiești sunt audiați, pentru a doua oară, mai mulți consilieri locali ploieșteni, care au participat la ședințele în care s-au aprobat hotărârile de consiliu în baza cărora echipa Petrolul Ploiești să primească premii în valoare de trei milioane de euro de la bugetul local.Printre cei chemați la audieri miercuri se numără și unul dintre viceprimarii municipiului, Raul Petrescu.Marți, celălalt viceprimar, Iulian Teodorescu, a fost audiat de procurori, alături de alți consilieri locali.Consilierii locali și cei doi viceprimari au fost audiați și luna trecută, ei având calitatea de martori în acest dosar. La sfârșitul lunii trecute a fost audiat în același dosar și primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu.Consiliul Local Ploiești a aprobat, prin votul consilierilor, două hotărâri care reglementează colaborarea dintre autoritățile locale și o organizație neguvernamentală prin care echipei de fotbal Petrolul Ploiești i se acordă premii în valoare de trei milioane de euro din bugetul local.