Procurorii DNA au închis un dosar în care Adrian Năstase, soția acestuia și alte persoane erau vizați în legătură cu modul în care fostul premier ar fi dobândit întregul imobil din strada Zambaccian, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.Sursele citate au precizat că procurorii anticorupție au hotărât, la începutul acestui an, închiderea dosarului „Zambaccian II”, în care Adrian Năstase, Dana Năstase, avocata Marieta Anastasescu, proprietara unuia dintre imobilele din strada Zambaccian, dar și alte persoane erau vizați în legătură cu modul în care fostul premier ar fi dobândit întregul imobil din strada Zambaccian.Potrivit acelorași surse, dosarul a fost deschis ca urmare a denunțului Cristinei Popa, fostă angajată la societățile Conimpuls și Vertcon. Aceasta arăta, în denunțul formulat cu ani în urmă, că întregul imobil din Zambaccian ar aparține soților Năstase.În acest dosar, anchetatorii au încercat de două ori, respectiv în 2008 și 2009, începerea urmăririi penale pe numele fostului premier, prin solicitări adresate Parlamentului. În ambele cazuri, cererile procurorilor DNA de acordare a unui aviz pentru începerea urmării penale pe numele lui Năstase au fost respinse, au precizat sursele citate.