Deputatul PSD de Suceava Petru Tărniceru s-a arătat surprins față de faptul că o interpelare de-a sa făcută în Parlament, pe tema stării dezastruoase în care se află drumul DN 17, a stârnit critici la adresa sa din partea colegului liberal, deputatul Dumitru Pardău. Declarația lui Tărniceru vine după ce la sfârșitul săptămânii trecute, Dumitru Pardău, a declarat într-o conferință de presă că social democratul ar trebui să-și verifice întâi propriile afaceri și apoi să aducă critici la față de modul în care se desfășoară lucrările de modernizare a drumului DN 17. Dumitru Pardău a precizat că Tărniceru a solicitat verificarea celor două contracte de execuție pentru modernizarea DN 17 pe traseul Iacobeni-Poiana Stampei, însă mai normal ar fi fost să solicite un control la contractele pe care „firmele lui le-au avut cu CFR sau cu Primăria Vatra Dornei”. Pardău a exemplificat prin faptul că în momentul de față gara din Vatra Dornei începe să se deterioreze, cu toate că ea a fost modernizată de una dintre firmele lui Tărniceru. „Firmele acestuia au executat și lucrări de reparare a drumurilor din Vatra Dornei, însă acum orașul arată ca după un bombardament. Din acest motiv solicit un control pentru a vedea dacă firmele lui au respectat termenii contractuali și dacă banii contribuabililor au fost folosiți corect de Primăria Vatra Dornei”, a declarat deputatul Pardău. În replică față de afirmații, Petru Tărniceru a declarat că acțiunile sale pentru clarificarea situației drumului E 576 nu se vor opri, „indiferent dacă îl deranjează pe domnul Pardău sau pe ceilalți din jurul lui. Eu am o datorie, pe care vreau să o plătesc la modul cel mai serios, față de cei care mi-au dat girul”. Tărniceru a precizat că nu înțelege de ce Dumitru Pardău a luat o atitudine „atât de dură”, doar pentru simplul fapt că a făcut o interpelare în Parlament prin care a solicitat ministrului Transporturilor clarificări cu privire la modul de derulare a lucrărilor pe drumul DN 17. „Acest fapt ar fi trebuit să-l intereseze și pe domnul Pardău, mai ales că dumnealui se află la guvernare. Dacă până acum nu am vrut să ies în presă, să nu se interpreteze că i-aș fi obstrucționat din programul lor, am văzut că dumnealui și echipa liberală este în situația în care nu pot să rezolve nimic din problemele județului. Eu personal, și colegii mei, vom ignora toate calomniile și minciunile lansate de colegul meu liberal și vom merge mai departe. Îi mulțumesc domnului Pardău pentru recomandarea făcută, însă cred că ea ar trebui adresată colegilor lui liberali și echipei sale. Și nu cred că Dumitru Pardău este cel care ar trebui să comenteze activitatea mea de până în 2004, pentru că nu vreau să-i amintesc niște lucruri foarte urâte prin care a trecut. Și atunci înseamnă că numai cel ce nu muncește, nu greșește”, a spus deputatul Petru Tărniceru.






