Divizia A



Dinamo, ținută în șah de Poli Iași
Al doilea meci al dinamoviștilor pe teren propriu fără suporteri s-a încheiat cu același scor, 1 – 1
De această dată, Dinamo a fost ținută în șah de Poli Iași care, spre final, a trecut chiar pe lîngă victorie
FC Național a obținut primul succes în 2006
Vineri, sîmbătă și duminică s-a desfășurat meciurile etapei a XIX–a a Diviziei A la fotbal. Iată rezultatele meciurilor disputate pînă la închiderea ediției:
FC Vaslui – Sportul Studențesc 0-3 (0 – 1)
Echipa FC Vaslui a pierdut, cu scorul de 0-3 (0-1), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în fața formației Sportul Studențesc, în etapa a XIX-a a Diviziei A.
Sportul a deschis scorul în minutul 42, când Viorel Ferfelea l-a învins pe Sebastian Huțan cu un șut de la aproximativ 25 de metri, chiar lângă bară.
Oaspeții și-au mărit avantajul în minutul 65, când Ionuț Mazilu a marcat cu un șut de la distanță. Imediat după ce Mazilu a marcat pentru 2-0, o parte a spectatorilor început să părăsească stadionul, în timp ce galeria vasluiană a scandat „Nu plecați acasă”.
Scorul final al meciului, 0-3, a fost stabilit în minutul 90+2, când Costin Curelea a șutat de la 10 metri lateral dreapta, iar mingea, deviată de un apărător vasluian, l-a păcălit pe Huțan, intrând în poartă.
La meci au asistat aproximativ 8.000 spectatori. La începutul partidei, galeria echipei FC Vaslui a afișat un banner cu mesajul „Astăzi vrem o victorie clară, nu o păcăleală”, aluzie la faptul că meciul se dispută cu o zi înainte de data de 1 aprilie, cunoscută ca Ziua Păcălelii. Galeria a încurajat echipa până la final, inclusiv după meci.
După ce Curelea a marcat pentru 3-0, publicul vasluian i-a aplaudat pe jucătorii echipei Sportul. La finalul meciului, fotbaliștii antrenați de Gheorghe Mulțescu i-au salutat pe cei aproximativ 10 suporteri veniți de la București.
În finalul meciului, finanțatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, i-a strigat căpitanului Ionuț Badea: „Badea, raportează misiune îndeplinită”.
FC Argeș – CFR Cluj 0-1 (0-1)
Echipa FC Argeș a pierdut cu scorul de 0-1 (0-1), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației CFR Cluj, în etapa a XIX-a a Diviziei A.
Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 45, de Adrian Anca, atacantul clujean transformând un penalti dictat de arbitrul Anton Heleșteanu, după o intervenție în careu a lui Alin Chița asupra lui Florin Dan.
Pe arena din Mioveni au fost prezenți aproximativ 1.500 de spectatori.
Pandurii Târgu Jiu – FCM Bacău 2-1 (1-0)
Echipa Pandurii Târgu Jiu a câștigat cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formației FCM Bacău.
Gazdele au deschis scorul în minutul 31, când Vojislav Vranjkovici a înscris cu un șut de la aproximativ 25 de metri. După gol, mai mulți jucători de la Pandurii au fugit către antrenorul Viorel Hizo pentru a se bucura împreună cu acesta, însă i-au spart buza tehnicianului.
În minutul 70, FCM Bacău a restabilit egalitatea, prin Adrian Gheorghiu, care a marcat cu capul, de la 10 metri, după o centrare de pe partea dreaptă a lui Răzvan Neagu.
Golul victoriei formației Pandurii a fost înscris, în minutul 87, de Iulian Ștefan, cu un șut la vinclu, de la 20 de metri.
La meci au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
FC Național – Gloria Bistrița 2 – 0 (0 – 0)
Echipa FC Național a obținut, sâmbătă, prima victorie în 2006, într-un meci oficial, impunându-se, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), în fața formației Gloria Bistrița, în etapa a XIX-a a Diviziei A.
În minutul 85, Ovidiu Herea a centrat în careu din corner, de pe partea dreaptă, iar Ovidiu Burcă, venit la colțul scurt, a înscris cu un șut în dreapta portarului bistrițean Cătălin Albuț.
Scorul final al partidei, 2-0, a fost stabilit de Ryan Griffiths, în minutul 87. Abiodun a centrat în careu de pe partea dreaptă, Zeno Bundea a prelungit până la Griffiths, iar australianul a marcat cu un șut de la șapte metri, tot în dreapta lui Albuț. La întâlnirea disputată pe stadionul Cotroceni au asistat aproximativ 300 de spectatori.
Lovitura de începere a partidei a fost dată de Cornel Drăgușin, în vârstă de 80 de ani, fost jucător și antrenor la Progresul, așa cum s-a numit în trecut clubul bancar.
În tribună a fost prezent și tehnicianul Adrian Matei, care a evoluat la FC Național pe finalul carierei de fotbalist.
În meciurile oficiale din 2006, FC Național a înregistrat două înfrângeri, cu Rapid în campionat și cu Farul în Cupa României, și două remize, cu Steaua și FCM Bacău.
Dinamo – Poli Iași 1-1 (1-0)
Echipa Dinamo București a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva formației Poli Iași, în etapa a XIX-a a Diviziei A.
Dinamo a deschis scorul în minutul 19, prin Ionel Dănciulescu. Cătălin Munteanu a centrat în careu din lovitură liberă de pe partea dreaptă, pentru balon s-au luptat portarul ieșean Cristian Brăneț și dinamovistul George Galamaz, acesta din urmă a trimis cu capul spre poartă, iar Dănciulescu a împins mingea în plasă de la șase metri. Jucătorii echipei oaspete au avut o discuție cu tușierul Gheorghe Negoiță, reproșându-i faptul că Dănciulescu se afla în ofsaid, însă golul a fost validat.
Poli Iași a restabilit egalitatea în minutul 58, prin Daniel Rednic. Jucătorul formației ieșene a profitat de o greșeală a fundașului dinamovist Cosmin Bărcăuan, care a trimis cu capul pe spate un balon centrat în adâncime de un jucător al oaspeților, și a înscris cu un șut din voleu, de la 11 metri.
Dinamo ar fi putut reveni în avantaj în minutul 72, însă un gol înscris de Florin Bratu a fost anulat pentru ofsaid.
Meciul Dinamo – Poli Iași s-a disputat cu porțile închise, gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare ispășind astfel sancțiunea dictată împotriva sa după incidentele provocate de proprii suporteri la meciul cu Farul Constanța din etapa a XVIII-a. Acesta a fost al doilea meci jucat de Dinamo fără spectatori în acest sezon, după cel cu Jiul Petroșani, din etapa a XI-a, încheiat cu același rezultat, scor 1-1.
Partida a fost urmărită dn clădirea unei societăți de asigurări de lângă stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare de directorul executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, acționarul Dragoș Săvulescu, fostul președinte executiv Ioan Becali și oamenii de afaceri Vasile Turcu și Viorel Păunescu. În pauză Turcu, Becali și Păunescu au ieșit pe terasa clădirii aflate în imediata vecinătate a consulatului statului Belize.
Jiul Petroșani – Farul Constanța, scor 3-1
Echipa Jiul Petroșani a învins, duminică, pe teren propriu, cu 3-1 (1-0), formația Farul Constanța, într-un meci din etapa a XIX-a a Diviziei A, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jiul a deschis scorul în minutul 37, când Laurențiu Diniță a săltat mingea peste fundașul constănțean Ion Barbu, la marginea careului, și a înscris cu un lob de la aproximativ 14 metri.
Farul a restabilit egalitatea prin Mihai Guriță, care a înscris, în minutul 75, cu un șut din interiorul careului, profitând de faptul că fundașii petroșăneni s-au oprit, cerând poziție de ofsaid.
Jiul a revenit în avantaj în minutul 81, când, la o centrare în careul Farului, Alin Ilin a recentrat până la Adrian Drida, care a trimis balonul în plasă cu o lovitură de cap de la șase metri.
Ciprian Petre a stabilit scorul final al partidei, 3-1, în minutul 90+1, când, după o cursă pe stânga, pornită la jumătatea terenului, în care a driblat patru adversari, a înscris cu un șut de la colțul careului de șase metri.
În tribunele stadionului Jiul au fost prezenți aproximativ 4.000 de spectatori, printre care s-au numărat antrenorul formației Pandurii, Viorel Hizo, și președintele clubului gorjean, Marin Condescu, dar și fostul antrenor al Jiului din turul campionatului, Ionuț Chirilă. Acesta din urmă s-a salutat cu Hizo, deși în tur au avut un conflict în presă, înaintea meciului direct dintre cele două echipe.
Ionuț Chirilă a fost reperat de spectatorii prezenți la tribuna I a stadionului Jiul, care l-au apostrofat și i-au reproșat evoluțiile slabe ale echipei în tur.