Începută ieri cu meciul FC Argeș – Poli Iași, scor 3-0 (1-0), penultima etapă a turului va continua azi și mîine cu derbiuri regionale. În Moldova se vor „bate” vasluienii lui Porumboiu cu oamenii lui Sechelariu și Chivorchian, în timp ce în Ardeal vor da piept clujenii cu bistrițenii. Două meciuri se vor juca în București, unul între gașca nebună a lui Dan Petrescu și Rapidul european al lui Copos, iar al doilea va reprezenta derbiul rundei, între FC Național și Dinamo. Merită urmărită și evoluția Stelei la Petroșani, dar și debutul lui Hagi la Timișoara, la primul meci pe teren propriu.
Avancronica partidelor care se vor disputa, sâmbătă și duminică, în etapa a XIV-a a Diviziei A:
FC Vaslui – FCM Bacău, sâmbătă, ora 14.00
Meci în premieră în Divizia A
Arbitri: Marius Martiș (central) – Eduard Ungureanu, Eduard Dumitrescu (asistenți) – Mihai Ianovschi (rezervă)
Observatori: Alexandru Ioniță, Patrițiu Abrudan
Jiul Petroșani – Steaua București, sâmbătă, ora 14.00 – Telesport
Palmares: 74 13 21 40 68-151
Acasă: 37 10 18 9 44-42
Primul meci: 3-3 la Petrosani, în 23 noiembrie 1947
Scor maxim: 0-6 la București, în 1956
Ultima victorie a steliștilor la Petroșani: 2-0 în 9 august 1997, în ultimul meci jucat la Petroșani
Arbitri: Ionică Serea – Dragoș Iliescu, Florin Buzărnescu – Iosif Erdei
Observatori: Viorel Boiț, Ioan Igna
CFR Cluj – Gloria Bistrița, sâmbătă, ora 14.00 – TVR 2
Palmares: 2 0 0 2 1-4
Acasă: 1 0 0 1 1-2
Primul meci: 0-2 la Bistrița, în 8 august 2004
Al doilea meci: 1-2 la Cluj-Napoca, în 18 martie 2005
Arbitri: Orlando Trandu – Marcel Savaniu, Sorin Caia – Ciprian Danșa
Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Dan Petrescu
Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, ora 20.00 – Național TV
Meci în premieră în Divizia A
Arbitri: Marian Salomir – Miklos Nagy, Ioan Onicaș – Sorin Burloiu
Observatori: Mircea Dancu, Mircea Neșu
Oțelul Galați – Farul Constanța, duminică, ora 13.30 – Telesport
Palmares: 28 15 5 8 35-27
Acasă: 14 11 2 1 22-7
Primul meci: 1-3 la Galați, în 14 septembrie 1988
Scor maxim: 5-0 la Galați, în 1992
Singura victorie a constănțenilor la Galați: cea din primul meci
Ultimul meci jucat la Galați: 1-0 în 21 august 2004
Arbitri: Lucian Dan – Adrian Vidan, Cornel Fecioru – Iosif Biro
Observatori: Florin Gâtejan, Mircea Salomir
Sportul Studențesc – Rapid București, duminică, ora 14.00 – Național TV
Palmares: 48 10 19 19 60-72
Acasă: 24 5 11 8 32-29
Primul meci: 2-1 în Giulești, în 29 octombrie 1938
Scor maxim: 1-6 în Giulești, în 1940, și 7-2 în Regie, în 1986
Ultima victorie a rapidiștilor în Regie: 2-1 în 2002
Ultimul meci jucat în Regie: 0-0 în 11 iunie 2005
Arbitri: Alexandru Deaconu – Octavian Șovre, Daniel Burloiu – Andrei Ioniță
Observatori: Alexandru Boc, Aron Huzu
FC Național – Dinamo București, duminică, ora 14.15 – TVR 1
Palmares: 60 16 14 30 66-109
Acasă: 30 7 10 13 36-46
Primul meci: 0-3 pe stadionul „23 August”, în 1 mai 1955
Scor maxim: 0-7 pe stadionul „Național”, în 1992
Ultima victorie a dinamoviștilor în Cotroceni: 2-0 în 20 octombrie 2002
Ultimul meci jucat în Cotroceni: 5-1 în 24 aprilie 2005
Arbitri: Alexandru Tudor – Ionel Popa, Zoltan Szekely – Liviu Cincă
Observatori: Valentin Alexandru, Ion Mureșan.
