În cadrul pachetului de lucru ”NEOLAiA WP7, Towards a plurilingual and intercultural European University”, coordonat la nivelul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava de către dr. Codruț Șerban, a fost lansată Cartea albă pe probleme de plurilingvism. Documentul stabilește direcții comune de acțiune pentru îndeplinirea unuia dintre principalele obiective asumate în cadrul Alianței, acela de atingere a unui echilibru între necesitatea unor programe solide de limbă engleză ca mijloc de instruire și promovarea unor politici educaționale plurilingve și interculturale, care să contracareze o anglicizare excesivă a învățământului superior. Conștientizând necesitatea de a contracara acest fenomen, în cadrul NEOLAiA se promovează educația plurilingvă și interculturală. În mod concret se încurajează diversitatea lingvistică, promovând nu doar învățarea primei limbi și a englezei, ci învățarea tuturor limbilor membrilor parteneri. În acest fel universitățile NEOLAiA încearcă să protejeze și să sprijine utilizarea mai multor limbi în cercetare și publicare, predare, învățare și comunicare, precum și să asigure și să consolideze politici orientate către plurilingvism.
Reamintim cititorilor că NEOLAiA este o alianță formată din nouă universități europene tinere, cu profil de cercetare intensivă, care urmărește să transforme regiunile partenere prin educație de excelență, mobilitate și cercetare. Alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (România), din alianță mai fac parte Universitatea din Jaén (Spania), Universitatea din Tours (Franța), Universitatea din Bielefeld (Germania), Universitatea Örebro (Suedia), Universitatea din Salerno (Italia), Universitatea de Științe Aplicate Šiauliai (Lituania), Universitatea din Nicosia (Cipru) și Universitatea din Ostrava (Cehia).
Ascensiunea rapidă a limbii engleze ca limbă de predare în universitățile europene s-a constatat că este direct legată de poziția dominantă a acestei limbi în mediul academic global, fiind susținută de trei factori principali: vizibilitatea internațională a instituțiilor de învățământ superior, pregătirea studenților pentru o piață a muncii și un sistem educațional din ce în ce mai globalizate, dezvoltarea cercetării transnaționale și crearea de rețele ce au ca scop promovarea transferului de cunoștințe.
Instituțiile membre ale Alianței NEOLAiA vizează armonizarea factorilor ce influențează internaționalizarea învățământului terțiar. Deși s-au înregistrat progrese în această direcție, universitățile NEOLAiA au întreprins o analiză a practicilor curente și au evidențiat o serie de dificultăți, iar Cartea Albă inventariază aceste probleme și oferă soluții pentru contracararea impactului lor negativ, axându-se pe trei piloni principali – acreditare, formare și stimulente, pentru toate părțile implicate: cadre didactice, studenți și personal administrativ. Acest document detaliază modul în care aceste probleme vor fi abordate prin intermediul sarcinilor, activităților și livrabilelor din cadrul pachetului de lucru NEOLAiA WP7.






