Dosar penal

Distrugătorul

Un tânăr din Gura Humorului s-a ales cu dosar penal după ce, mânat de alcool, a început să distrugă tot ce i-a căzut la mână. În noaptea de duminică spre luni, Marcel H., în vârstă de 26 de ani, aflat pe strada Vasile Alecsandri din localitate, sub influența băuturilor alcoolice, a distrus un geam de la un magazin din zonă. Apoi, și-a vărsat nervii asupra unui geam de la un autoturism parcat pe strada cu pricina și a smuls un coș de gunoi fixat pe un stâlp de iluminat public. Tânărul s-a calmat doar după ce în zonă și-a făcut apariția un echipaj de poliție. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „prejudiciul cauzat este de aproximativ 300 lei RON, iar autorul este cercetat pentru distrugere”.

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp