Ministerul Economiei și Finanțelor va organiza, în data de 22 decembrie 2008, licitația pentru desemnarea de operatori de gaze naturale în 19 localități ale județului Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că una dintre licitații va fi organizată pentru zona Câmpulung Moldovenesc, Vama, Pojorâta, Milișăuți, Pătrăuți, Grănicești, Todirești, Dărmănești, Zvoriștea și Dumbrăveni.
A doua licitație urmează să fie organizată pentru desemnarea unui operator în opt localități din zona Drăgușeni-Bogdănești-Boroaia. Flutur a mai precizat că instituția pe care o conduce va propune Ministerului Economiei organizarea unei licitații pentru stabilirea operatorului de gaze naturale în alte 16 localități din județul Suceava.
Trebuie spus că Ministerul Economiei și Finanțelor a hotărât să scoată la licitație desemnarea unui operator de gaze naturale pentru rețelele construite prin proiectul „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene”, însă numai pentru localități separate sau grupuri mici de localități. Asta după ce la licitația organizată în luna iunie a.c. pentru desemnarea operatorului de gaze naturale în 34 de localități nu s-a prezentat nici o firmă.





