Apreciere

Distincții pentru profesorii suceveni merituoși



Cadrele didactice din județul Suceava care au avut activități remarcabile pot să își întocmească dosarele cu ajutorul cărora pot concura pentru distincțiile „Gheorghe Lazăr”. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), până la sfârșitul lunii martie, profesorii solicitanți trebuie să-și depună dosarul la unitățile de învățământ unde predau. Cadrele didactice care s-au remarcat în activitate vor fi răsplătite cu cinci tipuri de distincții: Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasele I, a II-a și a III-a, Diploma de excelență și Adresa de mulțumire publică. Conform regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar, unui cadru didactic nu i se pot acorda, simultan, două distincții, iar cel care a beneficiat de o distincție poate solicita acordarea alteia de nivel superior după minim cinci ani.
Diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I constă într-un premiu în valoare de 20% din suma salariilor de bază din ultimele 12 luni și se acordă cadrelor didactice care au obținut gradul didactic întâi și care au avut calificativul foarte bine pentru activitatea didactică în ultimii 20 de ani. Totodată, dascălii trebuie să dețină cel puțin un premiu sau mențiune la faza națională sau internațională la olimpiade, concursuri, coordonarea unor formații sau cercuri artistice, sportive sau științifice, să fie autor la elaborarea de programe și manuale școlare. Pentru clasa a II-a premiul în bani constă într-un procent de 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni, anterioare datei de 23 octombrie 2006.