Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei

Președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, a primit Distincția de Onoare „Poarta Bucovinei”, conferită de Primăria Comunei Poiana Stampei

Localitatea suceveană Poiana Stampei a găzduit recent o nouă ediție a concursului „Forestierul Priceput”, devenit deja o tradiție în rândul profesioniștilor din domeniul forestier. Evenimentul marchează zece ani de promovare a meseriei de fasonator mecanic, o profesie esențială pentru economia circulară bazată pe lemn.

Competiția, organizată de Primăria Poiana Stampei, cu sprijinul Ocolului Silvic Privat „Dorna” și ASFOR, a reunit cei mai buni fasonatori mecanici din județul Suceava.

În urma punctajelor obținute după parcurgerea tuturor probelor, Robert Slavocă și Gabriel Ivan vor reprezenta județul Suceava la Concursul Național al Fasonatorilor Mecanici, organizat pe 1 octombrie 2025, de către Asociația Forestierilor din România – ASFOR, cu ocazia Zilei Naționale a Forestierului.

În cadrul evenimentului, președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, a primit Distincția de Onoare „Poarta Bucovinei”, conferită de Primăria Comunei Poiana Stampei.

„<Forestierul Priceput˃ este o sărbătoare autentică a muncii forestiere și a valorilor comunității bucovinene. Această distincție nu este doar o recunoaștere a trecutului, ci mai ales o responsabilitate pentru viitor.

Viitorul pădurilor noastre. Viitorul profesiei de forestier.

Viitorul comunităților care trăiesc din și pentru pădure.

Mulțumesc primarului Viluț Mezdrea pentru încredere și pentru modul în care reușește, an de an, să țină vie legătura dintre oameni, pădure și identitate locală.

În Bucovina, onoarea vine cu rădăcini. Iar cei care iubesc acest pământ nu se opresc – ci cresc odată cu el”, a spus suceveanul Ciprian Muscă, care de ani de zile are o activitate susținută de reprezentare a forestierilor din România, dar și de dezvoltare a economiei bazată pe o resursă valoroasă și regenerabilă – lemnul.

Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei
Distincția „Poarta Bucovinei”, oferită președintelui ASFOR de Primăria Poiana Stampei

Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava