Dispreț suveran, precum arbitrul

Ce-am învățat noi, presupunând că nu știam sau că ne îndoiam, din optimile Ligii Campionilor? Că exact ei, campionii, ies la suprafață ca untdelemnul. A făcut-o Henry acum două săptămâni, într-o clipă de revoltă, sfârtecând întreaga apărare galactică. Acest ultim epitet este folosit din inerție, fiindcă el va cădea în desuetudine după despărțirea de cel care l-a introdus, președintele Florentino Perez, dar și după această eliminare fără gol marcat. Iar marți Ronaldinho a avut o stare de grație, favorită dintotdeauna a publicului, un meandru parcă nesfârșit, dar până la urmă concret, cu care Barcelona a reușit să câștige meciul. Chiar dacă scorul final sugerează altceva, meciul cu Mourinho a fost câștigat. Prinderea fotbalului în canoane, oricât de savant ar fi ciberneticianul, pălește în fața celestului. La finele anului trecut, orgoliosul Mourinho i-a aruncat o mănușa lui Ronaldinho, spunând că e timpul ca brazilianul, proaspăt Balon de Aur, să demonstreze că merită trofeul și în meciurile care contează. Cu alte cuvinte, doar dubla cu Chelsea îi putea recunoaște “Dințosului” atestatul de cel mai bun jucător din lume. Ce spune acum disprețuitorul Mourinho? Cică s-a dovedit că 11 contra 11 nu a pierdut! Abia acum ai pierdut, Jose, când te ascunzi după acel penalty primit dintr-o compasiune de recent pensionar a arbitrului neamț, după un teatru mai ieftin decât cel de care-l acuzai în tur pe Messi.
Două vorbe și despre Rijkaard. Îl înțeleg și îl aprob. Mourinho putea fi bătut doar cu armele sale. Ca în orice duel, atacul presupune o fandare, care înseamnă expunere dacă adversarul nu e “touché”. În plus, fără a crede în minuni, olandezul știa că se poate baza pe ele. Doar Ronaldinho poate schimba pase și cu transversala, nu-i așa?! Acum ne putem întreba dacă îi mai poate opri cineva pe catalani. M-aș opri asupra italienilor, prezenți in corpore în sferturi, dacă nu cumva Inter o comite săptămâna viitoare. Cu Milan ar fi un festival al atacurilor, dezavantajul milanezilor venind dinspre apărarea totuși mai uzată. În schimb, Juve a primit un semn al destinului. Bătrâna Doamnă a fost ajutată miraculos să urce scara spre sferturi. Nu mă pot opri să-mi amintesc cum singura Ligă a Campionilor din era galactică a Realului a fost câștigată tot după ce ursita a vrut ca Borussia Dortmund, altă echipă nemțească, să fie eliminată tot într-un final încleștat, de către nevinovatul Portillo. Puștiul care le-a făcut atunci resuscitare galacticilor n-a fost niciodată primit în rândurile acestora, trecând apoi pe la Fiorentina și acum la Bruges. Tot astfel, poate fi rândul torinezilor de a face pe alchimiștii si a transforma fierul vechi din optimi în metalul prețios din finală.
În fine, sper ca echipele noastre din Cupa UEFA să nu fi jucat degeaba în ziua celor 40 de mucenici, ci să fi împrumutat ceva din spiritul lor de sacrificiu. Abia apoi urmează 40 de pahare…