– Pentru prima oară la Suceava, polițiștii au dat peste o „buclă libaneză”
Pentru prima oară la Suceava, pe mâna polițiștilor a ajuns un dispozitiv de blocare a cardurilor în bancomate, care permite, ulterior, recuperarea și devalizarea acestora. Respectivul dispozitiv, cunoscut sub denumirea de „buclă libaneză”, a fost găsit asupra unui individ, săltat zilele trecute de oamenii legii, pentru un furt de la o societate comercială din cartierul Burdujeni. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, nefiind exclus ca individul cu pricina să facă parte dintr-o rețea care se ocupa cu înșelăciunile și operațiunile bancare frauduloase. Din informațiile pe care le deținem, la Suceava nu a fost semnalată vreo victimă a „buclei libaneze”. Acest dispozitiv este pus de infractori în fantele bancomatelor, oprind cardurile în interiorul acestora cu ajutorul unei bande de plastic. De regulă, infractorul se postează în spatele victimei, observînd PIN-ul pe care aceasta îl tastează, apoi, în timp ce clientul intră în bancă pentru a reclama ce i s-a întâmplat, scoate cardul din bancomat și dispare. Cardul furat este „golit” în scurt timp la un alt bancomat, înainte ca funcționarii băncii să blocheze contul clientului păgubit. Prin această „buclă libaneză” au fost făcute sute de victime, în mai multe județe din țară, dispozitivul băgându-le infractorilor în buzunare sume de ordinul miliardelor de lei vechi.




