Aproape 150 de salariați de la Termica și-au cerșit drepturile în stradă cu ocazia unui miting care a avut loc ieri în fața Palatului Administrativ din Suceava. Nemulțumirile oamenilor sunt de ordin financiar și privesc atât plățile compensatorii pe care ar trebui să le încaseze, cât și aprobarea unui act guvernamental prin care angajaților de la Termica ar trebui să le fie suplimentate ajutoarele de șomaj până la valoarea de 1.549 de lei.
În lipsa liderilor de sindicat de la „Prometeu”, plecați la o ședință a Blocului Național Sindical (BNS), la portavoce a fost un reprezentant al oamenilor, Mihai Vasile. Discursul său a fost pigmentat cu huiduieli, strigăte de dezaprobare și mult zgomot produs de vuvuzelele și fluierele cu care protestatarii au venit „înarmați”.
„Noi suntem aruncați afară, iar Termica Suceava este pusă în conservare. Dar, după cum ne-a spus toată lumea, toate autoritățile de aici, societatea nu va mai funcționa și o să ajungă exact ca și celelalte societăți, la fier vechi”, a arătat Mihai Vasile.
Cine sunt vinovații pentru moartea Termica?
Ajunși la o vârstă la care nu-i mai dorește aproape nici un angajator, oamenii de la Termica sunt îngrijorați de viitorul care-i așteaptă.
„Nemulțumirea mea este că muncesc la această societate de când era doar fundația, am datorii la bancă și nu am ce să fac. Nu mă angajează nimeni la vârsta asta. Ce să fac, să dau în cap? Trebuie să ieșim în stradă să ne vadă cineva”, a spus Ion Gutman.
Opinia sa era împărtășită de toți ceilalți oameni care au ieșit în stradă, care refuză să înțeleagă cum s-a putut ajunge la faliment.
„Nu ne-am gândit că o să ne cerșim banii noștri în fața Prefecturii. Am fost amăgiți în chip și formă și au lucrat într-un mod nebunesc. O centrală care produce energie termică și electrică și în care s-au investit milioane de euro pentru modernizare, inclusiv pentru instalații de mediu, și am ajuns să ne disponibilizeze fără să ne acorde un ajutor social”, a menționat Mircea Popovici.
Când vine vorba de vinovatul pentru situația în care se află Termica în acest moment, salariații societății cred că nu există o persoană anume, ci o anumită conjunctură.
„Cred că sunt mai mulți vinovați, de la conducerea societății, a primăriei, de la Guvern, la întreaga societate, toți acești factori au dus la distrugerea Termica”, a concluzionat Dănuț Antoneac.
Salariații de la Termica avertizează că prețul gigacaloriei va exploda
Protestatarii de la Termica susțin că moartea societății va avea efecte dramatice asupra întregului oraș. Salariații societății de termoficare se referă în primul rând la prețul pe care sucevenii îl vor plăti în viitor pentru o gigacalorie de căldură și care va fi cu mult mai mare decât se vehiculează în acest moment. Reprezentanții firmei Bioenergy Suceava, titularii proiectului de construcție a noii centrale termice, au convenit cu municipalitatea locală un preț de 116 lei/gigacalorie, fără TVA. Angajații de la Termica spun că acest preț nu este sustenabil, și că, în realitate, costurile vor fi mult mai mari. În plus, pe lângă prețul de producție, consumatorii vor avea de plătit și costurile aferente distribuției și transportului.
După cele două ore petrecute ieri în fața Palatului Administrativ, protestatarii s-au deplasat la sediul Termica, unde au dorit să afle cum a gestionat directorul Ovidiu Dumitrescu sumele de bani pe care primarul Ion Lungu susține că le-a virat către societate. Discuțiile au durat aproximativ o oră și s-au încheiat fără nimic concret.
Situația disponibilizaților
De la Termica Suceava au plecat acasă 282 de persoane ca urmare a programului de restructurare. Zece dintre acestea, care aveau contract de muncă pe perioadă determinată, au plecat în șomaj, fără a mai primi și alte drepturi bănești. Restul de 272 de salariați urmau să plece acasă cu plăți compensatorii, dar și cu ajutoare suplimentare la indemnizația de șomaj până la nivelul salariului mediu pe economie, respectiv 1.549 de lei. Acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată, situația de la societatea de termoficare dar și la nivel guvernamental dovedindu-se mult prea greoaie.
În final, 45 dintre angajații Termica au renunțat la banii care completează indemnizația de șomaj și au acceptat doar plățile compensatorii, în general 18 salarii.
Ceilalți salariați, 227 la număr, se află în concediu fără plată de 24 de zile și așteaptă emiterea Hotărârii de Guvern, blocată între timp la Ministerul Finanțelor, prin care să se aloce sumele necesare completării veniturilor la indemnizația de șomaj până la cuantumul de 1.549 de lei.
Inițial, suma totală pe care Guvernul trebuia s-o aloce către salariații de la Termica era de 7,5 milioane de lei, bani care ar fi acoperit completarea veniturilor pentru 295 de persoane. În condițiile în care numărul persoanelor care urmează să beneficieze de aceste venituri a scăzut la 227, și suma ce va veni din partea Guvernului va fi mai mică.
Între timp, Termica a intrat în insolvență, iar acum este condusă de un administrator judiciar care are puteri depline și este singurul care decide ce se va petrece cu banii care intră în conturi.
Vor mai fi proteste și zilele acestea?
Autorizația pentru protest a fost emisă luni seară doar pentru ziua de ieri, între orele 10.00-12.00. Angajații de la Termica nu au primit acceptul din partea Primăriei Suceava de a continua acțiunile pe tot parcursul acestei săptămâni. Din acest motiv, oamenii erau ieri indeciși dacă este cazul să iasă din nou în stradă. Situația era neclară aseară, dar probabil că totul se va stabili ad-hoc în cursul acestei zile.
Ce au scandat protestatarii
În afara vuvuzelelor și fluierelor pe care le-au folosit, protestatarii au venit la miting și cu pancarte pe care erau inscripționate diferite mesaje. „Voi ați tras tunuri/Noi am rămas pe drumuri”, „Oltchim=Termica Suceava”, „Toate promisiunile se dau la televizor! Mincinoșilor!” sau „Decapitalizare=Faliment=Frig în casă”. Salariații de la Termica ar fi dorit să discute și cu șeful Consiliului Județean Suceava, precum și cu prefectul de Suceava, dar cu puțin timp înainte de startul mitingului Cătălin Nechifor și Florin Sinescu au plecat la Putna, la manifestările prilejuite de pomenirea voievodului Ștefan cel Mare.
Protest zgomotos
Disponibilizații de la Termica și-au cerșit drepturile în stradă
