Procurorii criminaliști care anchetează sinuciderea dispecerului de la punctul de lucru din Suceava al corporației internaționale Group 4 Securicor nu au stabilit încă motivul pentru care
Samoilă Bilig, în vârstă de 60 de ani, s-a împușcat în cap în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 aprilie a.c.).
Deși, inițial, se zvonise că motivul pentru care bărbatul și-a pus capăt zilelor era acela că suferea de o boală incurabilă, surse din rândul anchetatorilor au infirmat această ipoteză, precizând că mai degrabă sentimentul de singurătate, pe fondul unei depresii psihice, l-a împins pe Samoilă Bilig să-și încheie socotelile cu viața.
Din informațiile noastre, bărbatul locuia singur într-o garsonieră din cartierul Burdujeni, nu era căsătorit și nici nu avea copii. Avea ceva rude prin Suceava, însă le vedea rar.
Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a trimis, ieri, câteva precizări legate de acest caz.
S-a închis în birou și s-a împușcat Samoilă Bilig lucra ca dispecer în cadrul punctului de lucru de la Suceava (cartier Obcini) al societății „G4S Cash Services” SRL, iar vineri seara era ofițer de serviciu.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 4:00, colegi de muncă ai lui Samoilă Bilig au găsit cadavrul acestuia într-un birou al societății. Ușile care permitea accesul în respectivul birou erau încuiate prin interior.
„În apropierea cadavrului a fost identificat un pistol marca TT, fabricat în anul 1952, neasigurat, în interiorul căruia se aflau un cartuș pe țeavă, trei cartușe în încărcător.
Pe un birou a fost identificat un cartuș, iar pe pardoseală a fost identificat tubul unui alt cartuș, precum și două resturi metalice ce par a fi după aspect ca provenind din glonț”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Hurjui.
Sinucidere plănuită de acasă Anchetatorii aveau să descopere că Samoilă Bilig își plănuise sinuciderea înainte de a veni la serviciu. Asta după ce, în garsoniera acestuia, oamenii legii au găsit un bilet de adio scris de către victimă.
„A fost identificat un bilet scris de către victimă, adresat unei rude, în care aceasta își exprima regretul pentru ce a făcut, fără alte detalii”, a completat Luminița Hurjui, precizând că anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea motivului care l-a determinat pe Samoilă Bilig să recurgă la acest gest extrem.





