„Disiatnicii”, turnătorii care și-au vândut sufletul pentru doi galbeni

Românii par blestemați să trăiască în zodia turnătorilor. Celebra și temuta Securitate nu a făcut altceva decât să exploateze la maxim slăbiciunile oamenilor, dar istoria ne arată că au fost și altfel de turnători. Dărmănești este un exemplu mai puțin cunoscut, dar oamenii de aici își amintesc nu cu foarte mare plăcere ce s-a întâmplat acum aproape 70 de ani.
Era în perioada în care războiul se ducea pe aceste meleaguri, iar trupele sovietice tocmai intraseră în județ.
„Cartierul general” al trupelor sovietice a fost stabilit pe un deal de lângă satul Călinești-Enache. În pădurile de aici, soldații Armatei Roșii au construit un soi de cazemate din lemn, pe care le-au părăsit abia după jumătate de an. Din păcate, a fost o jumătate de an plină de atrocități și suferință pentru oamenii din această zonă.
Pentru că nu cunoșteau prea bine zona, sovieticii au „convins” câțiva localnici să le fie alături. În total, au colaborat cu trupele sovietice un număr de zece oameni, iar din acest motiv au rămas în istorie cu denumirea de „disiatnici” (în limba rusă desiat înseamnă zece).
Violurile și furtul brumei de avuție pe care țăranii o mai aveau deveniseră deja o obișnuință despre care oamenii au vorbit pe la colțuri încă mulți ani după ce războiul s-a încheiat.
Marginalizați de săteni după război
La Dărmănești, o parte din atrocități i-au avut complici chiar pe cei numiți „disiatnici”, adică pe oamenii locului. Astăzi nu mai trăiește nici unul dintre ei, dar stigmatul turnătoriei ordinare pe care au acceptat-o a rămas ca o pecete neagră.
„Erau soldați de la noi din sat care, după ce frontul s-a rupt și au rămas fără unitate, au preferat să se întoarcă acasă. Disiatnicii i-au vândut la ruși și astfel au fost luați și trimiși înapoi pe front. Unii dintre ei nu s-au mai întors niciodată”, a povestit un bătrân din Dărmănești.
Deși bărbatul îi știe pe toți cei zece turnători, preferă să nu le rostească numele, în semn de respect pentru urmașii acestora, care nu au nici o vină pentru ce s-a întâmplat acum 70 de ani.
Turnătoria nu s-a oprit doar la a-i vinde pe cei care s-au întors de pe front. Sovieticii au aflat și unde își ascundeau oamenii animalele, pe care le luau cu forța și îi lăsau pe localnici să sufere de foame.
„Dacă voiai să te plângi, nu aveai cui s-o faci. Toți de la primărie, jandarmii și ceilalți erau plecați în sudul țării. Noi am fost lăsați la cheremul rușilor”, și-a mai amintit bătrânul din Dărmănești.
Pentru serviciile prestate față de sovietici, „disiatnicii” au primit o serie de avantaje. Toate acestea aveau să pălească după război, când turnătorii au fost practic izolați de comunitate.
„La nunți și la hore, când apăreau disiatnicii aproape nimeni nu vorbea cu ei. Băieții din sat, când îi prindeau singuri, îi băteau de le suna apa în cap. Și unii dintre copiii lor au avut de suferit și au fost marginalizați. Pentru noi, a fost o rușine ce s-a întâmplat. Cum să ne vândă tocmai ai noștri la ruși?”, s-a întrebat retoric unul din ultimii bătrâni din Dărmănești care au trăit acele vremuri cumplite.