Disciplina din Biserică

Disciplinarea în cadrul Bisericii lui Dumnezeu face parte din planul lui Dumnezeu de a-și desăvârși Biserica Sa, și de a o înfățișa înaintea Sa, în ziua aceea, “slăvită, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană “ (Efeseni 5:29). În vederea acestui obiectiv, Dumnezeu este prezent în viețile noastre, și lucrează prin Duhul Său cel Sfânt la desăvârșirea noastră, prin toate mijloacele și împrejurările prin care El ne trece. Responsabilitatea pentru acest proces, îi revine într-o mare măsură și Bisericii, care este datoare, prin slujitorii ei, să urmărească maturizarea credincioșilor, și corectarea acestora, atunci când aceștia se abat de la conduita creștină, prin măsuri disciplinare, ce nu trebuie să fie înțelese în sens negativ, distructiv, ci într-un sens pozitiv, recuperatoriu. Atunci când ea este aplicată în mod corespunzător și biblic, ea trebuie înțeleasă ca o supunere față de autoritatea lui Hristos Domnul ce dorește să ne corecteze, să ne sfințească, și să ne pună din nou pe calea cea dreaptă. De aceea, prin disciplinare, noi urmărim păstrarea purității Bisericii lui Dumnezeu. Chiar dacă, de multe ori ea este neglijată sau considerată neimportantă, sau evitată din pricina dificultăților de aplicare, totuși, ea trebuie să facă parte din viața spirituală a Bisericii. Nu vom putea obține o creștere sănătoasă a credincioșilor ce aparțin unei biserici locale, dacă nu vom aplica măsurile disciplinare pe care Biblia la arată că trebuie luate, atunci când aceștia trăiesc în păcat. Neglijarea sau aplicarea greșită a măsurilor disciplinare, poate să întârzie procesul de maturizare al Bisericii. O biserică sănătoasă, trebuie să se asigure că măsurile disciplinare sunt administrate ori de câte ori este necesar și că acestea sunt bazate pe principiile Scripturii în problema disciplinării. De-a lungul acestui eseu, vom urmări motivele biblice care stau la baza disciplinării, scopul disciplinării, principiile disciplinării, diferite tipuri de disciplinare în Biserică, precum și atitudinea pe care trebuie să o avem în timpul acestui proces.
– „Biserica prin disciplina sa, acționează în dragoste, pentru recuperarea fraților și surorilor care au păcătuit”
Unul din motivele pentru care unele biserici ignoră aplicarea disciplinei în Biserică, este acela că ele nu cunosc pe deplin, scopurile care stau la baza disciplinării. Din această cauză, sunt tolerate, în cadrul Bisericii, păcate și stări neduhovnicești, care afectează ritmul normal al Bisericii, frânează creșterea Bisericii și aduc o mărturie slabă în fața lumii necredincioase. Pentru a privi cu maximă seriozitate și responsabilitate, problema disciplinei, am dori să examinăm, câteva din scopurile biblice care stau la baza ei.
Unul din motivele pentru care noi suntem datori să aplicăm disciplina, este acela de a-i restaura și recupera, pe cei ce s-au îndepărtat de Dumnezeu. Păcatul din viața credincioșilor, reprezintă o barieră în părtășia lor cu Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. Prin urmare, scopul disciplinei, va fi, pe de o parte, acela de a restaura în viața credinciosului care a păcătuit, comportamentul creștin corespunzător, și pe de altă parte, de a-i pune din nou pe aceștia, într-o relație corectă cu Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. Așa cum un părinte iubitor își disciplinează copilul în vederea îndreptării acestuia și așa cum Dumnezeu, folosește disciplina în viețile noastre, pentru a produce un caracter sfânt și evlavios, Biserica prin disciplina sa, acționează în dragoste, pentru recuperarea fraților și surorilor care au păcătuit, repunând acea persoană în părtășie cu ceilalți credincioși, și salvând-o de pe o cale greșită. În Matei capitolul 18:15, ni se spune că dacă fratele care a păcătuit ascultă mustrarea pe care i-o facem, atunci el este “câștigat”, în sensul reîmpăcării acestuia cu ceilalți credincioși. Apostolul Iacov, ne îndeamnă să căutăm să-i întoarcem pe cei ce au păcătuit de la “rătăcirea căii lor” (Iacov 5:19).
– Deoarece Dumnezeu dorește ca Biserica Sa să fie sfântă, nu trebuie să privim cu indiferență problema păcatului în mijlocul ei
Dacă membrii bisericii, ar fi conștienți de necesitatea disciplinei și de scopul ei, și dacă ei ar fi implicați în rugăciuni pentru cei ce au păcătuit și discuții personale cu aceștia în vederea pocăinței, multe cazuri de excluderi din biserici ar putea fi evitate, deoarece ele ar putea fi rezolvate chiar din faza discuțiilor personale, fără a mai trebui să fie aduse la cunoștința tuturor membrilor bisericii. Un al doilea scop al disciplinării, este acela de a împiedica răspândirea păcatului în mijlocul poporului lui Dumnezeu. În Evrei 12:15, autorul ne spune că credincioșii trebuie să fie atenți ca să nu permită să se producă întinare în cadrul Bisericii, din cauza celor ce s-au abătut de la harul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel, afirmă, de asemenea, că “ puțin aluat dospește toată plămădeala “, și le cere corintenilor să-l pună deoparte pe cel ce trăia în incest (1 Cor. 5:2, 6-7), pentru ca păcatul lui să nu afecteze părtășia întregii biserici. Dacă acel om nu ar fi fost disciplinat, ar fi putut crea impresia unora că, păcatul lui nu este chiar atât de grav, și ar fi fost probabil și ei, tentați să îl comită. În plus, dacă biserica nu ia atitudine față de păcatul unuia dintre membrii ei care a păcătuit, ea nu va putea să ia atitudine nici față de alții care vor comite același păcat, sau unul similar, în viitor. Pavel îl îndeamnă pe Timotei să-i discipineze pe cei care păcătuiesc, în fața tuturor, pentru ca ceilalți “ să aibă frică “ (1 Tim. 5:20). În felul acesta, mulți din biserică vor vedea că păcatul nu este tolerat în mijlocul ei, ci că cel care păcătuiește, este pus sub disciplina lui Dumnezeu și a Bisericii. Un al treilea scop al disciplinei, este acela că el protejează puritatea Bisericii, și onoarea lui Hristos. Cu siguranță, nici unul dintre credincioșii actuali, nu posedă o inimă în totalitate curată în toate privințele, dar atunci când un membru al Bisericii, continuă să trăiască în păcat, într-un mod care este evident pentru ceilalți, inclusiv necredincioși, lucrul acesta, îl dezonorează pe Hristos. Situația devine similară cu cea a iudeilor necredincioși, care trăiau în păcate, și care făceau în felul acesta, ca “Numele lui Dumnezeu să fie hulit între Neamuri “.(Rom. 2:24). Domnul Iisus dorește să fie onorat prin sfințenia Bisericii, și dacă Biserica nu practică disciplina în cazul păcatului, atunci o va face El Însuși, așa cum anunță că o va face în cazul bisericii din Tiatira, în care nu era practicată disciplina. Deoarece Dumnezeu dorește ca Biserica Sa să fie sfântă, nu trebuie să privim cu indiferență problema păcatului în mijlocul ei. Chiar dacă este dureros procesul aplicării disciplinei, noi trebuie să fim în primul rând preocupați de onoarea lui Dumnezeu și de puritatea Bisericii Sale, deoarece El este interesat de acestea.
Un ultim scop biblic al disciplinării, pe care am dori să îl subliniem, este acela de a produce o credință sănătoasă în cel care este disciplinat. Prin aplicarea disciplinei, menținem puritatea credinței în viețile credincioșilor.