Directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol, a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere într-un dosar de corupție, după ce ar fi înlesnit unei firme obținerea frauduloasă de fonduri europene, informează Mediafax.Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol, pentru ”complicitate la folosire ori prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene”, transmite corespondentul MEDIAFAX.Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, magistrații i-au interzis lui Constantin Apostol, printr-o pedeapsă complementară, ”dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”, respectiv aceea de director general al ADRNE.Totodată, șeful Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est este obligat de instanță ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Județean Bacău, respectiv SC Parc Industrial Hit SRL Bacău, sau la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău.





