Directorii a două societăți comerciale din municipiul Suceava sunt cercetați penal de ofițeri de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzați că au dispus exploatări de balast, deși nu aveau autorizații în acest sens.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în urmă cu două zile, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au început urmărirea penală împotriva celor doi directori, Dorina A., în vârstă de 38 de ani, din comuna Ipotești, și Ilie L., de 39 de ani, din municipiul Suceava.
Conform anchetatorilor, Dorina A., în calitate de director executiv, nu a reînnoit autorizațiile de gospodărire a apelor, continuând funcționarea stației de sortare-spălare agregate minerale din punctul de lucru Milișăuți, precum și a stației de betoane, după expirarea autorizațiilor.
Aceleași acuzații și în cazul celuilalt învinuit, Ilie L., director general al unei alte societăți care, potrivit comunicatului poliției, a dispus punerea în funcțiune la începutul lunii iunie 2010 a stației de sortare-spălare agregate minerale deținute de societate în punctul de lucru Dărmănești, fără ca societatea să dețină autorizație de gospodărire a apelor.
Deși autoritățile i-au pus în vedere directorului să sisteze activitatea stației de sortare-spălare, aceasta a funcționat în continuare, mai spun reprezentanții poliției.
Cei doi sunt cercetați pentru infracțiuni la Legea Apelor.
Ilegalități
Directori de firme cercetați penal pentru exploatări de balast fără autorizații
