Negocierile pe funcții în descentralizate între PD-L și PSD și „concursurile” pe post au primit o lovitură din partea instanței de judecată. Tribunalul Suceava a anulat, la sfârșitul săptămânii trecute, un ordin al ministrului Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, prin care directorul Direcției de Tineret și Sport Suceava din timpul guvernării liberale a fost înlocuit din funcție pentru a face loc noului director „negociat” de PSD cu PD-L.
În data de 14 mai a.c., Ministerul Tineretului și Sportului a organizat un concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori ai Direcțiilor de Tineret și Sport din județe, în urma căruia câștigător a fost desemnat vicepreședintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, la acea vreme director adjunct în instituție. Cu o zi înainte să ajungă la Suceava ordinul de numire al noului director, șeful Direcției din timpul guvernului PNL, Simona Sofroni, a intrat în concediu medical și în această situație a găsit-o ordinul ministrului Ridzi, de încetare a raporturilor de muncă. Din informațiile noastre, ulterior ministrul a rectificat acest ordin, în sensul că l-a suspendat pe durata concediului medical al Simonei Sofroni, însă aceasta a atacat în instanță decizia de concediere și Tribunalul i-a dat dreptate.
Ministerul Tineretului trebuie să-i plătească Simonei Sofroni toate drepturile salariale, de când a concediat-o
Astfel, instanța suceveană a admis acțiunea Simonei Sofroni și a anulat ordinul din 24 mai emis de Ministerul Tineretului și Sportului și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior și obligă ministerul să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi dispus concedierea, începând cu data de 23 mai a.c. și până la data reintegrării efective, plus 100 de lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă și executorie, cu drept de recurs.
Cel care a rămas la rândul său șomer, Ovidiu Milici, ne-a declarat că până vineri habar nu a avut că fosta sa șefă a contestat schimbarea din funcție, că nu a fost anunțat de acest lucru nici de ea, nici de minister. „Dacă va ajunge hârtia cu hotărârea judecătorească nu am nici o problemă în a respecta hotărârea unei instanțe judecătorești. Sunt liniștit, pentru că pe fond nu are cum să câștige, pentru că se va lua în calcul ordinul rectificat. Cred că este mai curând o problemă de moralitate în ceea ce privește persoanele care au dat în judecată”, a spus, ieri, Ovidiu Milici.
Deocamdată, Simona Sofroni este în continuare în concediu medical și, conform deciziei instanței, deține în continuare funcția de șef al DTS, chiar dacă între timp titulatura a fost schimbată, din director în director coordonator. Ministerul Tineretului are drept la recurs, numai că ministrul democrat-liberal Monica Iacob Ridzi are acum propriile probleme de natură juridică pentru a mai fi preocupată de cele legate de pierderea funcției subordonatului său de la PSD Suceava.
Decizie
Director PSD, lăsat fără funcție de Tribunalul Suceava
