Un diplomat român a fost reținut pentru spionaj în Rusia și ulterior declarat persona non grata, a anunțat, ieri, Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), citat de AFP.
Potrivit FSB, diplomatul român trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în termen de două zile.
Cetățeanul „străin a fost declarat persona non grata și trebuie să părăsească Rusia în 48 de ore”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al FSB.
Serviciul Federal de Securitate rus a anunțat ieri arestarea diplomatului Gabriel Grecu, secretar I la ambasada României la Moscova, pentru încercare de a obține informații militare secrete.
„FSB a reținut la Moscova, în flagrant delict, în timp ce încerca să obțină informații militare secrete de la un cetățean rus, un membru al serviciilor de informații române, Gabriel Grecu, care lucra sub acoperire în calitate de secretar I” al ambasadei țării sale, a precizat FSB pentru AFP.
Conform sursei citate, diplomatul se afla în posesia „unor materiale de spionaj care demonstrează deplin activitatea sa ostilă în Rusia”. Contactată de AFP, ambasada României la Moscova nu a fost în măsură să confirme reținerea diplomatului.
MAE rus a transmis un protest față de activitățile lui Gabriel Grecu la Moscova
Ministerul rus de Externe a transmis părții române un protest pe canale diplomatice privind activitățile diplomatului Gabriel Grecu, reținut ieri pentru activități de spionaj și declarat persona non grata, a anunțat Serviciul Federal de Securitate rus, citat de Interfax, în pagina electronică.
„Ministerul rus de Externe transmis un protest părții române, prin canale diplomatice, în legătură cu activitățile lui Gabriel Grecu, care sunt incompatibile cu statutul său diplomatic. Cetățeanul străin a fost declarat persona non grata și va trebui să părăsească Rusia în termen de 48 de ore”, a precizat FSB.
Serviciul Federal de Securitate a anunțat, ieri, că a reținut în flagrant un agent de informații român, care lucra sub acoperire diplomatică la ambasada României în Rusia. Conform FSB, Gabriel Grecu, secretar I al ambasadei române, a fost reținut în timp ce încerca să obțină informații militare secrete.
„Ofițerul Serviciului Român de Informații Externe Gabriel Grecu, care lucra la ambasada națională sub acoperirea de secretar I la departamentul politic, a fost reținut de FSB în timp ce încerca, în data de 16 august, să obțină informații secrete de apărare de la un cetățean rus”, a precizat FSB.
Serviciul Federal de Securitate rus a adăugat că a confiscat și echipamente care „demonstrează pe deplin activitățile ostile la adresa Rusiei” și a precizat că desfășoară o anchetă în privința incidentului.