Dinamo a bătut Naționalul. Bravo. Și ce dacă? Important e că am văzut un meci vioi, spectaculos, cu multe ocazii de gol, cu bare, penalty, cartonașe (inclusiv unul roșu), dar din care, după ce trag linie și adun, mie nu-mi rămâne în memorie decât recitalul acestui one man show, pe nume Moss. Nu contest faptul că pare fotbalist: are ghete, tricou specific postului, jambiere. Cred că are și sentimente dintre cele mai curate: dragoste față de culorile clubului, desigur și față de ale naționalei Noii Zeelande în poarta căreia zice-se că ar sta, atunci când nu îl rețin probleme mai importante. Apropo: oare de ce Noua Zeelandă nu s-a manifestat ca o mare putere fotbalistică până acum? Răspunsul cred că se află în mâinile lui… Nae, cele cu care atât de sigur a prins mingea pasată de propriul fundaș, situație în care oricare alt portar ar fi lovit-o cu capul, cu… pardon, cu piciorul, numai cu mâna nu. Ei bine, Moss, ca să revenim la el, le-a făcut pe toate, mai puțin asta. Cred că la halul în care evoluează Moss și dacă i-ar avea în lot pe primii 10 fotbaliști ai lumii, Noua Zeelandă ar fi tot o victimă sigură cât timp îl are în poartă pe noul „câine”. Chiar așa, oare câinii Dingo trăiesc numai în Australia? Oare Moss n-o fi vreun soi de Dingo de export? Cu pedigree falsificat? Și oare Dinamo, când l-a cumpărat, s-o fi consultat cu vreun veterinar specializat în câini roșii? Mai mult ca sigur că nu, fiindcă orice specialist i-ar fi recomandat un Enot, d-ăsta din Delta Dunării. Tot o specie răruță, suficient de exotică, dar care măcar știe despre ce-i vorba. Astea fac fel de fel de chestii cu mingea, aproape ca, pardon, Carlos, altă panaramă numai bună de întregit atlasul zoo din campionatul nostru. Când îi vezi pe toți ăștia, ți se face un dor nebun de Babicu, mare portar, mare caracter, măcar prin comparație. Dinamo a câștigat, așadar, derby-ul primei etape, dar n-o văd deloc bine în perspectiva întregului campionat și mai ales în Cupa UEFA, dacă nu-i găsește repede un portar. Sau, cine știe?, poate aceeași UEFA dă o derogare ca la meciurile lui Dinamo să se joace cu mingea ovală, adică una mai pe înțelesul neozeelandezului.

